​Președintele Comisiei de Libertăți Civile (LIBE), laburistul britanic Claude Moraes, și președinta Comisie de Control bugetar (CONT), creștin-democrata germană Ingeborg Grassle, au trimis președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, scrisorile oficiale prin care cer să fie desemnați să reprezinte forul în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene pentru numirea viitorului procuror-șef european, în condițiile în care cele două comisii din PE au desemnat-o pe candidata româncă, Laura Kovesi, iar Consiliul UE a optat pentru candidatul francez, Jean-Francois Bohnert .

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres

Probabil joia viitoare, pe 7 martie 2019, conferința săptămânală a președinților va confirma voturile LIBE și CONT și va decide reprezentanții Parlamentului European la negocierile cu Consiliul. Conferința președinților este compusă din liderii grupurilor europarlamentare plus președintele PE, Antonio Tajani (PPE - Italia). Liderii celor mai mari grupuri parlamentare, foarte influenți, par în general favorabili lui Kovesi: Manfred Weber (PPE - Germania), Udo Bullmann (S&D - Germania), Syed Kamall (ECR, UK), Guy Verhofstadt (ALDE, Belgia), Ska Keller (Verzi - Germania) etc.

În scrisoarea sa, Moraes, care face parte din grupul europarlamentar al Socialiștilor și Democraților, alături de europarlamentarii români de la PSD, subliniază că va colabora cu Grassle, care face parte din grupul Popularilor Europeni, alături de europarlamentarii români de la PNL.

„Având în vedere absența convergenței în acest stadiu între Parlamentul European și Consiliu cu privire la candidatul preferat, aș dori să solicit Conferinței președinților să mă mandateze în calitate de președinte al LIBE pentru a negocia cu Consiliul pentru a ajunge la un acord comun privind procurorul șef al Uniunii Europene. Negocierile se vor desfășura împreună cu Consiliul în baza articolului 14 din Regulamentul EPPO. Voi colabora cu președintele comisiei CONT. Vă voi ține pe dumneavoastră și Conferința președinților pe deplin informați în vederea finalizării procedurii”, spune Moraes.

Moraes by Claudiu on Scribd

„În cazul în care pozițiile Parlamentului și ale Consiliului nu coincid, un grup la nivel înalt, în care CONT ar trebui să fie reprezentat, compus din reprezentanții celor două instituții, va trebui să se străduiască să convină asupra unui candidat reciproc” - spune, la rândul ei, Ingeborg Grassle în scrisoarea către Tajani.

Grassle by Claudiu on Scribd

Negociatorii Parlamentului European vor avea misiunea de a impune în discuțiile cu Consiliul UE candidatul desemnat de PE, adică pe Kovesi.

În acest context, scrisoarea socialistului Moraes, care își exprimă dorința de a colabora cu Grassle, de la Populari, ar putea fi interpretată ca o veste bună pentru Kovesi și una rea pentru PSD, care s-a străduit să submineze alegerea candidatei românce.

Reprezentanții Parlamentului European vor negocia cu ambasadorii desemnați de Consiliul COREPER II pentru negocieri, cel mai probabil ambasadorii Finlandei, Croației și Portugaliei.