Miniștrii afacerilor europene propun instituirea unui sistem de alertă privind semnalarea cazurilor de fake news în campania pentru Parlamentul European

de DG     HotNews.ro
Marţi, 19 februarie 2019, 16:21 Actualitate | Esenţial


Parlamentul European
Foto: Hotnews
Un sistem de alertă între statele membre ale Uniunii Europene pentru semnalarea cazurilor de dezinformare și evaluarea amenințărilor cibernetice ar urma să fie instituit cu scopul de a asigura buna desfășurare a alegerilor europarlamentare, la solicitarea Consiliului Afacerilor Generale.

Astfel, în ședința de marți a Consiliului, prezidată de ministrul afacerilor europene George Ciamba, s-a decis recomandarea mai multor măsuri menite să combată ingerința în procesul electoral, în contextul în care există o serie de avertismente privind eforturile Rusiei de a se amesteca în scrutinul care va avea loc în luna mai.

Punctual, Consiliul solicită luarea următoarelor măsuri, fără caracter legislativ:
  • organizarea de reuniuni periodice ale rețelei europene de cooperare în materie electorală, în cadrul cărora statele membre pot face schimb de experiență și de bune practici și pot identifica împreună amenințările;
  • instituirea unui sistem de alertă rapidă, în cadrul căruia punctele de contact naționale din statele membre pot comunica informații rapid cu privire la campaniile de dezinformare;
  • îmbunătățirea comunicării strategice cu privire la valorile și politicile europene;
  • consolidarea ecosistemului mediatic european, de exemplu prin facilitarea instituirii unei rețele multidisciplinare de verificatori independenți ai veridicității informațiilor și de cercetători universitari, care să detecteze și să denunțe dezinformarea din diferitele rețele sociale și din media digitală;
  • creșterea rezilienței cetățenilor prin promovarea și sprijinirea alfabetizării mediatice și digitale;
  • promovarea activităților de conștientizare menite să protejeze integritatea procesului electoral, alături de sectorul privat și societatea civilă;
  • evaluarea amenințărilor cibernetice în context electoral și prevederea de măsuri pentru combaterea acestora și menținerea integrității sistemului electoral;
  • lansarea unui apel către sectorul privat să investească în resurse pentru gestionarea într-un mod judicios și responsabil a activităților online care au legătură cu alegerile;
  • explorarea posibilităților de cooperare lărgită cu actorii internaționali relevanți.
Consiliul insistă asupra faptului că Uniunea este întemeiată pe valorile reprezentate de respectarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale, se precizează într-un comunicat de presă. Acesta subliniază că o cooperare la nivelul întregii UE și adoptarea unei abordări globale reprezintă etape necesare pentru asigurarea securității și legitimității electorale a alegerilor europene din 2019.

”Alegerile europene din 2019 vor avea loc într-un context în care campaniile de dezinformare și activitățile cibernetice răuvoitoare, inclusiv atacuri asupra infrastructurii electorale, ar putea fi utilizate tot mai des pentru a interveni în procesul electoral și a influența rezultatul alegerilor”, potrivit sursei citate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















698 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    cenzura (Marţi, 19 februarie 2019, 17:13)

    gpavel [utilizator]

    cenzura moderna,"democratica"se numeste astazi"combaterea fake news"!(nu e suficient dreptul de a da in judecata pe cel care raspandeste stirii false,aducand bine inteles dovezi, pe care un tribunal le studiaza)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version