Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a aplicat amenzi de 42.000 de lei, pentru doi producători la care a găsit produse din file somon afumat contaminate cu Listeria monocytogenes, informează Mediafax. Produsele sunt în curs de retragere, iar controalele Autorității continuă.

SomonFoto: ansvsa.ro

Ca urmare a unor incidente alimentare repetate din ultima perioadă, generate de prezența bacteriei Listeria monocytogenes în produsele de file de somon afumat, ANSVSA a dispus realizarea unor controale tematice.

În cadrul acestor verificări, au fost prelevate probe, atât din diferite loturi din produse finite de acest tip, cât și de sanitație din zonele de producție și ambalare a produsului finit procesat, probe care au fost trimise către laboratoare pentru a fi analizate.

Rezultatele buletinelor de analize, emise începând cu data de luni, 11 februarie, au indicat prezența bacteriei Listeria monocytogenes în probele de produs finit, provenite de la două unități de procesare a peștelui.

Având în vedere rezultatul pozitiv la probele de produs finit „file somon afumat”, echipe de inspectori sanitari veterinari s-au deplasat la unitățile respective, unde, în urma controlului efectuat, a fost dispusă măsura suspendării activității liniei de producție „file somon afumat” și reținerea oficială a unei cantități de 134 de kilograme de produse.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 42.000 de lei. ANSVSA a acționat și pentru retragere de pe piață a loturilor de produse neconforme, pe baza listelor de distribuție puse la dispoziție de către reprezentanții unităților respective.

De la începutul acestei săptămâni, când a fost declanșată acțiunea de control, și până sâmbătă, au fost retrase de la comercializare 96,77 de kilograme de produse din loturile unde a fost depistată prezența bacteriei Listeria monocytogenes, produse care au fost distruse.

Acțiunile de retragere și de rechemare ale produsului „file somon afumat”, provenit de la cele două unități de prelucrare a peștelui, sunt în derulare și se desfășoară sub supravegherea inspectorilor ANSVSA. Controalele ANSVSA cu această tematică continuă.

Listerioza este o infecție provocată de consumul alimentelor contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes. Unele persoane fac o formă a bolii asemănătoare gripei, prezentând simptome precum febră, dureri musculare, greață și vomă și dureri gastrice. De regulă, boala trece de la sine, însă poate prezenta un risc crescut pentru persoanele însărcinate sau pentru cele cu un sistem imunitar slăbit.