​Cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cel al Partidului Popular European, o susține clar pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, a declarat, marți, la Strasbourg, vicepreședintele acestui grup, Esteban Gonzalez Pons, răspunzând unei întrebări din partea HotNews.ro.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres

La briefingul oficial al Grupului PPE de la Parlamentul European, reporterul HotNews.ro l-a întrebat pe vice-liderul care susținea conferința dacă acest grup o susține pe procurora româncă la șefia viitorului Parchet al Uniunii Europene.

„Ca să răspund foarte scurt, noi o susținem clar. Credem că abordarea politică trebuie să stea departe de alegerea procurorului european. Deci, numai gândindu-ne la capacitatea ei tehnică, o susținem”, a spus Esteban Gonzalez Pons, vice-lider al Grupului PPE.

Fostul procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a calificat prima pe lista scurtă a candidaților pentru funcția de procuror european șef. Comisia de selecție constituită la nivel european a transmis recent lista scurtă Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, care trebuie să aleagă procurorul european, șeful Parchetului European.

Scrisoarea semnată de șeful panelului de selecție, Ulrike Haberl-Schwarz, este adresată astfel ministrului de justiție al statului care asigură Președinția Consiliului UE, nimeni altul decât Tudorel Toader, cel care a declanșat și obținut demiterea lui Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România.

Kovesi e urmată pe lista scurtă de 2 procurori: Jean-Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania).

„Calificarea și experiența acestor candidați s-au clasat cel mai sus pentru poziția de procuror-șef european (...), ținând cont de natura foarte specială a funcției pentru care au aplicat candidații” - se arată în scrisoarea comisiei de experți independenți ai Uniunii Europene.

Experții au votat această listă pe 1 februarie 2019, după ce au intervievat 11 candidați, care, la rândul lor, se calificaseră până la faza interviurilor, în cadrul unui proces de selecție mai lung.

Parlamentul European și Consiliul îl numesc de comun acord pe procurorul-șef european pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul UE hotărăște cu majoritate simplă.

Misiunea Parchetului UE va fi combaterea fraudei împotriva finanțelor UE. Acesta va avea competența de a investiga și a urmări penal infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE.

Parchetul European va efectua investigații transfrontaliere în cazuri de fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10 000 EUR sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane EUR.

Parchetul UE va lucra în strânsă colaborare cu autoritățile naționale de aplicare a legii. De asemenea, va colabora îndeaproape cu alte organisme precum Eurojust și Europol.