UPDATE 11.22 Reprezentanții ISU Vâlcea anunță că doar una dintre victimele accidentului produs sâmbătă pe DN 67, în Bunești, a murit, cealaltă fiind preluată de un echipaj medical și dusă în comă la spital. Explicațiile au venit după ce, inițial, informația a fost că două persoane și-au pierdut viața. În zonă ninge viscolit și este zăpadă pe carosabil.
Traficul în Capitală se desfășoară în condiții normale de iarnă, informează Primăria Capitalei, care adaugă că pe parcursul nopții au acționat 367 de utilaje de deszăpezire pe arterele principale, urmând a se interveni și sâmbătă pentru cele secundare.
Pe aeroportul Otopeni, avioanele au decolat sâmbătă dimineață cu întârzieri de jumătate de oră sau chiar mai mult, iar la Timisoara aeroportul a fost închis temporar, iar mai multe curse ce trebuiau să plece azi-noapte au fost anulate.
Potrivit informării meteo, de vineri seară și până duminică seară, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.
Codul galben a fost emis vineri pentru ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă și intensificări ale vântului și este valabil până duminică la 18.00.
Codul portocaliu a fost emis pentru intervalul sâmbătă, ora 06.00 – duminică, ora 12.00 și avertizează că în județele vizate urmează ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă și viscol.
În intervalul menționat, în județele Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ.
În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 km/h.