Ministrul Justiției, Tudorel Toader, spune că nu a fost invitat să susțină punctul de vedere al Guvernului la ședința Curții Constituționale din 19 decembrie, când va fi discutată sesizarea Cabinetului Dăncilă, care invocă "blocajul" pe care l-a creat președintele Klaus Iohannis prin neluarea deciziei de numire a miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării.

Guvernul DancilaFoto: gov.ro

"Nu am primit o astfel de solicitare până în momentul de față. Dacă voi fi solicitat, voi da curs și voi reprezenta Guvernul, dacă nu, va merge altcineva", a declarat, vineri, Tudorel Toader.

Cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între președinte și prim-ministru va fi dezbătută de Curtea Constituțională în 19 decembrie, când părțile își vor susține punctele de vedere.

Cererea a fost formulată de premierul Viorica Dăncilă. Ea spunea că a sesizat Curtea Constituțională pentru a soluționa "blocajul" pe care l-a creat președintele Klaus Iohannis prin neluarea deciziei de numire a miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării.

Reclamația premierului Viorica Dăncilă la Curtea Constituțională nu l-a determinat pe președintele Klaus Iohannis să numească noii miniștri. Dimpotrivă, șeful statului s-a lansat într-un atac dur la adresa premierului și a șefului PSD, Liviu Dragnea, pe care l-a numit din nou "infractorul" care conduce Guvernul prin interpuși.

Șeful statului a comentat că, deși Dăncilă a sesizat CCR, acest lucru nu va rezolva problema, deoarece aceasta "nu este una constituțională, este una politică". Iar aceasta, a spus Iohannis, are două cauze: "de facto, România nu are prim-ministru, a doua, inabilitatea PSD de a face politică".

"Această doamnă nu înțelege cum funcționează statul", a spus Iohannis despreDăncilă. El a explicat că șefa Guvernului i-a transmis o solicitarea de remaniere, apoi o a doua fără a aștepta răspunsul la prima, iar, în final, l-a sunat să-l întrebe când va da un răspuns privind remanierea.

"Noi nu suntem puşi pentru a ne trimite hârtii, ci pentru a rezolva problemele statului, iar aceasta se face prin colaborare", a precizat Iohannis.

Șeful statului i-a respins pe Ilan Laufer la Dezvoltare și Lia Olguța Vasilescu la Transporturi, noile propuneri ale premierului Viorica Dăncilă fiind Lia Olguța Vasilescu pentru portofoliul de ministru al Dezvoltării și Mircea Drăghici pentru Transporturi.