Primăria Capitalei nu este singura administrație locală care are societăți comerciale. În ultimii doi ani, și Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a înființat șapte noi companii, din care două sunt atacate în instanță de USR. Și Primăria Voluntari are mai multe societăți comerciale, însă acestea au fost înființate în urmă cu câțiva ani. Oradea, Clujul și Aradul dețin și ele astfel de societăți, înființate în anii 1990-2000, în principal fiind vorba despre transformarea vechilor regii de transport local, apă, termoficare și administrarea domeniului public.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primarul Robert Negoiță: Am zece societăți și doar două sunt atacate

În ultimii doi ani, Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a înființat șapte noi companii, pe lângă cele trei deja existente. Patru dintre acestea au fost aprobate în Consiliul Local cu majoritate simplă, din care două sunt atacate în instanță de USR Sector 3. Este vorba despre Pază și Protecție Sector 3 și Algorithm Rezidențial Sector 3.

Primarul Robert Negoiță spune că administrația lui face lucrurile "ca la carte" și nu vede cum ar putea pierde în instanță, în procesele deshise de USR București.

”Am zece societăți și doar două sunt atacate. Pe restul nu avem nicio problemă. Ne vedem în instanță pentru că eu cred că avem dreptate. Nu știu cum s-au apărat cei de la municipalitate, dar nu văd cum noi am putea să pierdem fiindcă facem lucrurile ca la carte. Pe unele din aceste societăți chiar le avem trecute cu două treimi din voturi, dar și unde nu avem două treimi este prevedere legală care spune că pentru asociere nu am nevoie de două treimi. Scrie în lege. Dar nu le-am dat patrimoniu”, a declarat primarul Robert Negoiță, pentru HotNews.

Liviu Mălureanu, consilier USR Sector 3, spune că cele șapte firme înființate în ultimii doi ani de primăria de sector, finanțate din bani publici, au devenit "o primărie paralelă".

Mălureanu a explicat pentru HotNews motivele pentru care USR a contestat în instanță înființarea a două dintre firme.

Potrivit consilierului local, au fost aprobate cu două treimi din voturi trei din cele șapte firme inființate recent de Primăria Sector 3 - S.C. Algorithm Construcții SRL, S.C. Administrare Străzi S3 SRL și S.C. Salubrizare și Deszăpezire S3 SRL. Patru au fost aprobate fără votul a două treimi din consilieri - S.C. Internet și Tehnologie S3 SRL, S.C. Investiții Spații Verzi S3 SRL, S.C. Ordine și Protecție S3 SRL, S.C. Algorithm Rezidențial SRL.

USR a atacat în instanță înființarea a două din cele șapte firme - SC OP S3 - ORDINE ŞI PROTECŢIE S3 SRL și S.C. Algorithm Rezidențial SRL.

"Decizia instanței privind firmele înființate de Primăria Municipiului București ar trebui să pună stop abuzurilor din cadrul primăriilor din București. O situație similară avem și la Sectorul 3, unde Robert Negoiță a înființat anul trecut șapte firme. Acestea sunt finanțate din bani publici, ele devenind o primărie paralelă. Patru dintre firme nu au obținut două treimi din voturi, două din ele fiind și atacate în instanță de USR. Am pierdut într-o prima instanță, însă am făcut recurs. Următorul termen este pe 16 ianuarie 2019, când sperăm la o soluționare similară. Cel mai probabil, vom ataca în instanța și celelalte două firme”, a declarat Liviu Mălureanu.

Și Primăria Sector 1 a vrut să înființeze mai multe societăți, dar a fost blocată de USR

Primăria Sectorului 1 avea o societate din 2003 - CET Grivița, care administrează o centrală termoelectrică ce furnizează energie pentru o parte din Cartierul Grivița.

În luna octombrie, Consiliul Local Sector 1 a votat înființarea unei companii pentru construirea spitalului de pe Șoseaua București-Târgoviște. Astfel, prin decizia din 12 octombrie, a fost aprobată înființarea societății pe acțiuni Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 SA.

Primarul a vrut însă să înființeze mai multe societăți, dar USR a respins proiectele.

Și în țară, primăriile au înființat societăți comerciale, însă acest lucru s-a întâmplat cu mult timp în urmă și nu sunt afectate.

Un exemplu este Primăria Arad, care are 5 societăți comerciale: SC Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi SA, SC Centrala Electrică de Termoficare - ARAD SA, SC RECONS SASC Targuri Oboare Piete SA ARAD și SC Compania de Transport Public SA ARAD.

”Și Primăria Arad are societăți comerciale, dar sunt lucruri diferite. Nu are cum să ne afecteze. Instanța spune modul în care se înființează o societate și dacă îi transferi patrimoniu, trebuie două treimi vot în Consiliu. Societățile noaspre sunt de dinainte de 1989, reorganizate conform legislației după 1990 în regii, apoi în societăți comerciale”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului, pentru HotNews.

O situație similară este și la Oradea, unde Consiliul Local are șase astfel de societăți:

- S.C.Administrația Domeniului Public S.A. Oradea s-a înființat în data 01.06.2011 ca urmare a HCL 196/31.03.2011 privind transformarea Regiei Autonome Piețe, Agrement și Salubritate în societate comercială pe acțiuni cu unic acționar Municipiul Oradea. Aceasta gestionează piețele, Grădina Zoologică, quapark-ul Oradea, Ștrandul Ioșia Nord, WC-urile publice, Serviciul specializat pentru gestionarea cainilor fara stapan - Adapostul "Grivei", Cimitirul Municipal Rulikowski și Magazinul de Pompe funebre.

- Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea a fost constituită în octombrie 2008 - S.C. EUROBUSINESS PARC ORADEA S.R.L. - având ca acționar unic Consiliul Local al Municipiului Oradea, prin Hotărârea Consiliului Local Oradea 984/30.10.08 privind înfiinţarea societăţii comerciale care urmează să administreze Parcurile Industriale Oradea.

- Compania de apă a fost înființată în 2006.

- Oradea Transport Local, Termoficare Oradea, Societatea Electrocentrale Oradea - înființate înainte de 1990.

Si pe lângă Primăria Voluntari sunt câteva astfel de firme.

SC SERVICIUL TRANSPORT VOLUNTARI S.R.L. a fost înființată în baza Hotărârii Consiliului Local Voluntari nr. 16 din 14.05.2002, acesta fiind și asociat unic. Societatea se ocupă de transportul public de persoane.

SC EURO APAVOL SA - Euro Apavol este compania de alimentare cu apă și canalizare, care deservește localitățile: Voluntari, Ștefăneștii de Jos, 1 Decembrie, Copăceni, Berceni (din județul Ilfov), Sinești (din județul Ialomița), Bulbucata, Buturugeni, Toporu (din județul Giurgiu). Acționar este Consiliul Local Voluntari, firma fiind înființată în 2010.

Joi, Curtea de Apel București a decis anularea tuturor hotărârilor de Consiliu General prin care au fost înființate cele 22 de companii municipale ale Primăriei Capitalei, a anunțat USR București, care a contestat înființarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, și nu cu votul a două treimi, așa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei.

Primarul general, Gabriela Firea, susține că decizia instanței nu are niciun efect.

CITEȘTE ȘI: Ce efect are anularea de către instanță a deciziilor de înființare a companiilor municipale? Răspunsurile primarului, avocaților și politicienilor