„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă ferm folosirea unor teme deosebit de sensibile în scop politic. Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile și denotă grave carențe de educație, cultură, diplomație și istorie. Relativizarea antisemitismului reprezintă o acțiune periculoasă care poate genera manifestări antisemite și discriminatorii și poate incita la ură”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
În opinia președintelui, Ilan Laufer „a picat testul maturității, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste” după ce a ales să preia „cu bună știință un text cu acuzații ridicole lipsite de orice fundament real”. „Personajele care proferează asemenea acuzații scandaloase se descalifică automat și nu pot ocupa sub nicio formă înalte demnități în statul român”, afirmă Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis „consideră că aceste declarații reprezintă un nou exemplu din retorica nocivă îndelungată a Partidului Social Democrat, care alimentează în mod constant discursul urii și tendințele xenofobe”. „Este inadmisibil ca memoria Holocaustului să fie întinată cu astfel de atacuri, care servesc unor interese meschine și sunt de natură a afecta pacea socială”, arată Iohannis, care reamintește că a pledat „încă de la începutul mandatului său pentru înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului”.
„În iunie 2017, Președintelui Klaus Iohannis i-a fost decernată distincția „Light Unto the Nations”, cel mai prestigios premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American. Președintelui României i-a fost recunoscut astfel rolul decisiv în consolidarea democrației și statului de drept, precum și eforturile sale susținute în promovarea toleranței, combaterea antisemitismului și xenofobiei, precum și pentru întărirea relațiilor țării noastre cu SUA și Israel”, se mai arată în acest comunicat.
Ilan Laufer, propus de PSD pentru portofoliul de la Dezvoltare, a susținut că refuzul președintelui Klaus Iohannis de a-l numi în funcție este "un nou act de antisemitism", acuzându-l pe șeful statului că a avut "mai multe ieșiri de sabotare a evreilor", încercând să oprească relațiile cu Ierusalimul. El a mai spus că va face o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. "În istoria României, Ceauşescu a vândut evrei. Astăzi am certitudinea că şi preşedintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui şi nu ştiu pentru câţi bani", a mai acuzat Laufer.
PS.
Nu mai exista purtatoare de cuvant? Sau doamna ia salariul degeaba?
Ai discutat problema cu luminata vasilica?
Sau, te pomenești, cu peremiștii din fruntea pesedacă, volguța și codrin cap de babuin?
daca e purtator de cuvant.. de ce nu iasa chiar Iohannis..
daca iasa Iohannis.. nici asa nu e bine..
dar na.. tre sa va luati si voi o paine.. batand campii..
Esti chiar curios de ce l-a refuzat :))))) greu, foarte greu de inteles de ce.. ai raspunsul deja in acest comunicat: grave carente de educatie (aka: e prea prost!) - ca nu de bun ce era l-au dat afara anterior din guvern
Ce sa administrezi cu asta ? fara pesedeaua nu facea un ban cinstit.
nu e clar?!
si pe olguta a refuzat-o pt ca era femeie, nu?! hai ma....
serios... gaseste o minciuna mai plauzibila!
Eu ii recomand sa schimbe steroizii pe care ii ingurgiteaza pt. ca ii afecteaza umbra de neuroni pe care presupun ca o are (inca poate sa citeasca).
Chiar in halul asta a ajuns P$D incat sa propuna toti giolbanii pt. posturi de ministru?
Au schimba 30-40 de ministri in 2 ani? Numarul secretarilor de stat este probabil del 100-200, cred ca au un target ca toti mebrii de partid (care au liceul terminat) sa ajunga ministri sau secretari de stat in astia 4 ani de mandat.
Acuma refuzatul a ajuns el sef si face la fel.
Spune sincer!
Asa ca nu ma oftic.
sustinut la sediul psd;
a aratat maturitatea sa in toate privintele, mai bine-cred-
decat putea sa o spuna oricare alta persoana.