Președintele USR, Dan Barna, a scris duminică pe Facebookdemisia lui Victor Negrescudin funcția de ministru delegat pentru Afaceri Europene este de neiertat, acuzându-l pe acesta că își abandonează țara doar pentru că nu vrea să fie tras la răspundere.

Dan Barna, presedintele USRFoto: Hotnews

Potrivit liderului USR, ”demisia lui Victor Negrescu se înscrie din toate punctele de vedere în logica în care PSD și ALDE tratează România și îi tratează pe români”, într-o postare numită ”România abandonată!”

”Să îți abandonezi țara cu două luni înainte de cel mai important moment din istoria europeană a României doar pentru că știi că va fi un eșec și nu vrei să fii tras la răspundere este de neiertat, indiferent de alte motive.

Președinția României la Consiliul UE din 2019 era, oricum, un proiect eșuat din cauza acestui guvern. Acum, însă, devine un abandon pentru români și pentru Uniunea Europeană. Rușine, PSD și ALDE!”, a continuat Barna.