Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și-a depus demisia, au declarat pentru HotNews, surse politice covergente. Demisia a fost confirmată inițial de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, pentru ca ulterior Negrescu să precizeze doar că își rezervă dreptul să-și „exprime punctele de vedere în Guvern și în PSD”.

Victor Negrescu, Ministru delegat pentru afaceri europeneFoto: Hotnews

Decizia lui Negrescu vine cu mai puțin de două luni de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Victor Negrescu era responsabil cu proiectul de pregătire și exercitare a președinției rotative a Consiliului UE de către România.

UPDATE 16:30 Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a precizat, pentru Agerpres, că îşi rezervă dreptul să îşi exprime punctele de vedere în cadrul Guvernului şi al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere face parte.

"Din respect pentru colegii mei şi pentru responsabilităţile pe care le am atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, pe care le tratez cu seriozitate şi profesionalism, îmi rezerv dreptul să îmi exprim punctele de vedere în cadrul Guvernului, respectiv al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere fac parte", a declarat Victor Negrescu.

UPDATE 14.16: Eugen Teodorovici a a spus, sâmbătă, la Digi24, că demisia lui Negrescu este o surpriză neplăcută și un act pe care personal nu îl înțelege, în contextul în care acesta urma să coordoneze președinția Consiliului Uniunii Europene.

”Este un act pe care eu nu îl înțeleg (...) Să faci un astfel de gest când ai o șansă unică de a coordona o astfel de președinție poate este și o dovadă de imaturitate politică (...) Sincer nu îmi dau seama ce l-a nemulțumit, chiar dacă prin absurd l-ar fi nemulțumit, o astfel de decizie nu se justifică”, a spus Teodorovici.

UPDATE 13:43 Demisia ministrului pentru Afaceri Europene a fost confirmată, la Digi24, de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. „Din câte înțeleg, s-a produs această demisie. Ieri în cadrul ședinței de Guvern am stat de vorbă cu domul Negrescu, au fost discuții principiale despre modul în care suntem pregătiți pentru președinția Consiliului UE”, a declarat Rovana Plumb.

Ea a spus că nu știe ca Negrescu să aibă nemulțumiri legate de pregătirile pentru președinția UE și nici dacă acesta se afla pe lista miniștrilor remaniabili. „Nu cunosc nici acest lucru, atributul remanierilor aparține premierului Viorica Dăncilă și CEx PSD”, a spus ea, la Digi24, precizând că gestul de a demisiona are legătură cu „ceva de natură personală”.

În schimb, surse politice susțin că în interiorul PSD, o serie de șefi ai partidului i-ar fi reproșat lui Negrescu că, deși le-a promis o relație bună cu Bruxelles-ul, nu a reușit să asigure susținerea celor din Comisia Europeană și nici a celor din interiorul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), mai ales în chestiuni care țin de justiție, Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție al Comisiei Europene, dezbaterile din Parlamentul European privind statul de drept și justiția din România, inclusiv în ceea ce privește rezoluția care va intra la vot în Parlamentul European, la Strasbourg, săptămâna care vine.

Alte reproșuri au vizat procesul intentat de Comisia Europeană asupra României pentru netranspunerea unei directove UE privind combaterea spălării banilor, precum și alte proceduri de infringement declanșate de Bruxelles.

Reamintim că Negrescu este președintele PES Activists (România), o organizație pan-europeană pe lângă Partidul Socialiștilor Europeni (PES). La rândul său, Negrescu s-ar fi plâns de lipsa susținerii politice și că nu a beneficiat de suportul unor funcționari competenți în Ministerul Afacerilor Externe, pentru pregătirea Președinției Consiliului UE.