Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat luni seară, în timpul dezbaterii din Comisia LIBE privind situația din România, că protestatarii din 10 august nu pot fi definiți ca fiind „huligani”, din imaginile vizionate în acea perioadă reieșind că aceștia au fost pașnici.

Frans TimmermansFoto: Captura Privesc.eu

”Demonstrațiile se anchetează. Să vedem care va fi rezultatul anchetei. Dar imaginile le-am văzut cu toții. Cu toții am văzut imaginile și am văzut mărturiile oamenilor de după. N-ar prea fi oameni pe care să-i definești ca huiligani sau oameni care în mod normal ar crea probleme de ordine publică. Au fost protestatari pașnici”, a declarat Frans Timmermans, potrivit Mediafax.

El a mai declarat anterior că a privit șocat când protestatarii au fost bătuți pe 10 august în Piața Victoriei.