Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august, sesizarea vizând infracțiuni împotriva ordinii constituționale, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanții Direcției.

Interventie JandarmerieFoto: Captura video

Sesizarea a fost înregistrată marți și a fost făcută de Jandarmeria Română, iar faptele se referă la infracțiuni împotriva ordinii constituționale, a spus purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Ce spune Codul Penal la Art. 397 - Actiuni impotriva ordinii constitutionale:

(2) Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreuna, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, daca se pune în pericol securitatea naționala, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Jandarmeria Română este condusă actualmente de Ionuț Cătălin Sindile, împuternicit de ministrul Carmen Dan în această funcție, dupa ce mandatul fostului șef, Sebastian Cucoș, care era la rându-i împuternicit, a expirat.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat, marți, în Parlament, că a depus la DIICOT o „acţiune” prin care expune evenimentele petrecute la protest.

PSD a cerut marți declanșarea de urgență a unei ancheteprivind informațiile ”de o gravitate excepțională” care au apărut în spațiul public cu privire la ”finanțarea externă” a protestelor de stradă și premeditarea acțiunilor violente de la mitingul din 10 august.

Partidul lui Dragnea invocă, din nou, indicii potrivit cărora ar fi existat ”acțiuni subversive” care vizau securitatea națională. ”PSD cere instituțiilor statului să investigheze de urgență informațiile de o gravitate excepțională care au apărut în spațiul public cu privire la finanțarea externă a protestelor de stradă și premeditarea acțiunilor violente de la mitingul din 10 august. Cetățenii României, mai ales participanții de bună credință la aceste manifestații, au dreptul să știe întreg adevărul din spatele acestor mișcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor și intoxicărilor publice, cine a plătit și cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacții emoționale împotriva instituțiilor statului român și a ordinii constituționale”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.