Petre Daea:"Tuta absoluta" este o boală specifică, ce se poate ţine sub control. A fost, este şi va fi

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 29 august 2018, 22:56 Actualitate | Esenţial


Petre Daea
Foto: Agerpres
"Tuta absoluta" este o boală specifică ce se poate ţine sub control şi de aceea nu trebuie să creăm o imagine că România este un cuibar de boli, a afirmat miercuri ministrul Agriculturii, Petre Daea, întrebat dacă au fost luate măsuri pentru combaterea acestui dăunător care afectează culturile de legume, scrie Agerpres.

"„Tuta absoluta” a fost, este şi va fi. Este o boală specifică care se poate ţine sub control, nu ne mai ferim acum şi de "tuta absoluta" şi le luăm pe toate la rând, în aşa fel încât să creăm o imagine că aici în România este cuibar de boli. Eu aş vrea să vă spun un lucru foarte clar şi se poate documenta istoriceşte: România nu a dat boli nimănui de-a lungul istoriei, din nefericire a primit", a răspuns ministrul Agriculturii.

Cercetătorul Costel Vânătoru de la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău a semnalat că anul 2018 a fost unul problematic pentru legumicultură, cel mai greu din ultimele trei decenii, cu extinderea la nivel naţional a unui dăunător imun la toate insecticidele, denumit "tuta absoluta".

Vânătoru susţine că "tuta absoluta este un fel de pestă porcină la nivel vegetal, atacurile puternice sunt prezente mai ales în spaţiile protejate şi conduce la compromiterea totală a culturilor, în condiţiile în care substanţele chimice nu au capacitatea să-l eradicheze".

"Tuta absoluta este o molie minusculă, un dăunător imun la toate insecticidele, care anul acesta a fost a întâlnit în toate bazinele legumicole principale: Buzău, Vidra, Târgovişte, Matca. Primele semnale cu tuta absoluta au apărut în 2010 la Satu Mare şi uşor-uşor acesta s-a extins în întreaga ţară, fiind adus probabil cu produsele importante", a precizat cercetătorul.

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu a anunţat miercuri, la Buzău, că dăunătorul Tuta Absoluta, care afectează culturile de legume, îşi face simţită prezenţa în trei judeţe
şi le-a cerut legumicultorilor să aplice procedura curativă de combatere, pentru că altfel există riscul ca acest dăunător sau bolile respective să se extindă peste tot, în toate culturile.


Citeste mai multe despre   



















2682 vizualizari

  • +17 (17 voturi)    
    "„Tuta absoluta” a fost, este şi va fi. ” (Miercuri, 29 august 2018, 23:09)

    comentatordiletant [utilizator]

    De acord, dar pentru numele lui Dumnezeu, de ce tocmai prim-ministru?!?
  • +10 (10 voturi)    
    O tuta Absolut Sovietica (Miercuri, 29 august 2018, 23:12)

    un domn [utilizator]

    Ne povesteste cu Sinceritate ca Ciuma Roshie, a venit din URSS, nu s a distribuit din Romania
  • +3 (3 voturi)    
    Băi Petrică Daea. (Joi, 30 august 2018, 8:12)

    asavreau [utilizator]

    De ce tratezi totul cu superficialitate?Și te miri că suntem supărați.Postul de ministru nu ți se potrivește.Pleacă și lasă să vină cineva care vrea să fie ministru și se comportă ca un ministru.Nici pesta porcină nu era o problemă națională anul trecut,tot tu ministru,și uite unde am ajuns?Acum tuta absoluta este pe ici pe colo,anul trecut era numai la Satu Mare,tot tu ministru.Cine crezi că ar trebui să ia măsuri?Tu umbli ca vodă de colo colo și împrăștii boala,pe urmă spui că știi cum a apărut!Pleacă Petrică.Încă se mai poate face ceva și tu încurci treburile.
  • +4 (4 voturi)    
    Tuta absoluta (Joi, 30 august 2018, 11:46)

    vioridix [utilizator]

    Tuta absoluta este premierul tarii si a fost aleasa de catre Hotul absolut, Dragnea.
  • +3 (3 voturi)    
    vorbeste lumea ... (Joi, 30 august 2018, 11:51)

    ABCd...etc [utilizator]

    biata insecta ... eu credeam ca vorbeste despre cineva de pe la noi ...
  • +2 (2 voturi)    
    Daea ciufulind berbecul, (Joi, 30 august 2018, 13:03)

    Altiro [utilizator]

    sau "tutul absolut" scapat de sub control..


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version