Asociația Ziariștilor Independenți din România condamnă agresarea jurnaliștilor din timpul protestului diasporei din 10 august și atrage atrage atenția Jandarmeriei și Poliției să respecte dreptul jurnaliștilor de a asigura informarea completă a publicului, pentru că agresarea, evacuarea sau reținerea jurnaliștilor în exercițiul funcțiunii încalcă drepturile constituționale.

Ziarist lovit la protestFoto: Hotnews

”Agresarea, evacuarea sau reținerea jurnaliștilor în exercițiul funcțiunii încalcă drepturi constituționale înscrise în art.30 și 31, precum și numeroase prevederi ale legislației și reglementelor europene privitoare la libertatea presei”, arată un comunicat al Asociației Ziariștilor Independenți din România (AZIR) – secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ) cu sediul la Bruxelles.

Astfel, AZIR condamnăagresarea jurnalistului Robert Mihăilescude la Hotnews în timpul protestului diasporei din 10 august 2018, ziarist care, deși s-a legitimat, a fost lovit de jandarmi, iar telefonul i-a fost zdrobit. Potrivit Asociației, bruscarea echipei de la DIGI 24, Cristian Popa și Cristian Dan, afectarea sănătății tuturor jurnaliștilor unde s-a acționat cu gaze, sunt la fel de condamnabile. De asemenea, considerăm inadmisibilă rănirea cameramanului ORF, precum și îmbrâncirea corespondentului aceluiași post de televiziune austriac, Ernst Gelegs.

”Atât cancelarul Sebastian Kurz, cât și Clubul de Presă al Austriei au transmis autorităților române mesaje critice, care arată o față deteriorată a României în Europa”, mai arată comunicatul AZIR.