Peste 50.000 de oameni au revenit sâmbătă în Piața Victoriei din Capitală pentru a protesta. Spre deosebire de seara trecută, când zona din fața Guvernului a fost teatrul intervenției violente a Jandarmeriei, de această dată manifestația a fost una fără incidente. Oamenii au cerut demisia Guvernului, în timpul scandărilor pe clădirile din zonă fiind proiectat mesajul „Dăncilă, demisia”. La venirea în Piață, chiar dacă erau echipați cu măști de protecție, în cazul unei alte intervenții cu lacrimogene, oamenii nu au fost agresivi, ba chiar au adus flori jandarmilor.

Proteste Piata VictorieiFoto: Hotnews

_____________

HotNews.ro a transmis LIVE VIDEO și TEXT desfășurarea protestului:

_____________

01:00 Au mai rămas câteva sute de oameni care mai protestează în piaţă. Unii par că vor să stea peste noapte și s-au întins pe asfalt, alții pe șezlonguri sau neoprene. Lumea scandează: "Nu plecăm!"

00:24 Piața Victoriei aproape că s-a golit, în zonă mai rămânând însă câteva sute de protestatari.

22:36 Unii protestatari întrețin atmosfera bătând la tobe.

23:26 Câteva mii de oameni protestează încă la această oră, însă lumea pleacă masiv din Piața Victoriei. Mai mulți tineri dintre care unul cu cagulă se declară dezamăgiți: „Hai, mă, că nu se întâmpă nimic aici”

22:56Pe latura din stânga clădirii Guvernului a aparut un cordin de jandarmi echipați de intervenție. Oricum, numărul oamenilor din Piaţa a scăzut simțitor fata de momentele de vârf. Lumea continua sa plece ușor, ușor.

Unii protestatari strâng gunoaiele din Piață.

22:30 Manifestanții au aprins din nou lanternele telefoanelor. Se scandează: „Să vă fie frică, poporul se ridică”

22:19 În Piața Victoriei au apărut mai multe persoane care par a fi din galerii. Ei scandează „M**E PSD”, au tobe și poartă măști medicinale. Lumea a început deja să plece din Piață.

22:02Oamenii au aprins din nou lanternele telefoanelor și cer demisia Guvernului.

21.33Oamenii vin în continuare în Piața Victoriei. În acest moment în zona și bulevardele adiacente sunt aproape 50.000 de protestatari.

21:20Oamenii s-a așezat cu spatele la Guvern. Pe un bloc din Piață se proiectează „Dăncilă, demisia”

21:05La ora 21:00 aproape 35.000 de oameni scandează "Demisia!", "PSD, ciuma roșie!" și "M**e PSD!". Lanternele telefoanelor rămân deschise.

20:53În Piața Victoriei s-au aprins luminițele. Oamenii strigă „Demisia! Demisia!” și „Hoții! Hoții!”

20:46 Potrivit estimărilor de la fața locului, numărul protestatarilor a crescut rapid. În Piață sunt aproape 25.000 de oameni. În afară de perimetrul propriu-zis al pieței, sunt oameni în parcarea dinspre buzesti, pe Lascar Catargiu și Calea Victoriei, precum și spre Bd aviatorilor și Kiseleff, iar în unele zone densitatea e destul de mare. In zona Antipa se circula cu greu.

20:32Peste 15.000 de protestatari sunt în acest moment în Piață. Mulțimea ocupa aproape toată Piaţa, mai puțin zonele lăsate libere de jandarmi.

20:18Circulatia a fost oprită complet și pe Lascar Catargiu. Pe bulevard, dinspre Piata Romană vin din ce în ce mai multi oameni

20:16O dubă cu garduri a jandarmeriei intra în piață si e întampinată cu huiduieli de mulțime

20:14Peste 10.000 de oameni sunt în Piața Victoriei la aceasta oră. Perimetrul făcut de jandarmi a fost lărgit, iar suprafață ocupata acum de mulțime este mai mare.

20:05 Manifestanții strigă „Jos! Jos!”. Mulți dintre ei s-au asezat pe asfalt.

19:53 Toată lumea se așează jos în Piaţă

20:00 Imagini de la protestul din Piața Victoriei

19:47 Circa 8.000 de oameni la aceasta oră în Piaţa Victoriei. Mulțimea este răsfirată pe o suprafață de peste 12.000 de metri pătrați, dar în unele zone densitatea este mai scăzută.

19:33 Protestatarii din primul rând, de la gard, au trandafiri albi în mâini.

19:20 Circa 5.000 de oameni sunt în Piaţă și pe trotuarele adiacente. Scandările sunt mai puține de obicei întrucât în piaţă răsună puternic vuvuzelele.

Manifestanții veniți cu copii stau mai mult în zona din spate, spre Antipa.

19:15 Multi dintre oamenii din piaţă au venit azi pregătiţi cu măști și ochelari de protecție. Pana la această oră atmosfera din piaţă este una calmă.

De asemenea, mare parte dintre oamenii prezenți au la ei vuvuzele, iar sunetul de goarne asigură un fond sonor continuu în Piaţă.

19:02 Un grup mai numeros de protestatari au intrat în Piaţă scandând: "Nu vă fie frică, românii se ridică!". Oamenii spun ca sunt majoritatea din Maramureș și alte județe din Transilvania.

18:53 La garduri, multi protestatari discută cu jandarmii care stau în cordon. Atmosfera este calmă.

18:50 Circa 3.000 de oameni acum în piaţă, multi în zona centrală, mulți înghesuiți pe trotuarul și peluza din fața muzeului Antipa, unde este umbră. Unii protestatari discută în grupuri ce li s-a întâmplat cu o seară înainte, unii își arată rănile, juliturile.

18:48 Circulația a fost închisă și dinspre Lascăr Catargiu spre Mihalache și Buzești, dar și dinspre Titulescu/Buzești spre Calea Victoriei și Lascăr Catargiu.

18:42 Jandarmii au lărgit perimetrul îngrădit, iar circulația pe Bd Aviatorilor și pe Bd Kiseleff spre Piaţa Victoriei a fost închisă. În jumătate de piaţă acum nu se mai circula, deși numărul de oameni încă e mic.O nouă măsură mai restrictivă față de celelalte proteste.

18:40 În piaţă la protest sunt persoane de toate vârstele, tineri, copii, oameni în vârstă, persoane care au venit cu bicicletele, trotinetele sau câini de companie. Unii au flori în mână pe care spun că le vor da jandarmilor dacă vor da din nou cu gaze... Și jandarmii au dat flori unora dintre protestatari, cu mesajul "Și eu sunt român!", povestește o manifestată.

18:30 Numărul manifestanților crește constant. O parte din ei s-au apropiat de gardul jandarmilor dinspre Guvern și au inceput să danseze pe fundalul sonor al goarnelor. Multe din mașinile care trec prin piaţă laxonează în semn de susținere. Pe un steag manifestanții au scris "Demisia!" cu litere formate din măști chirurgicale.

18:18 Aproape 1.000 de persoane protestează în fața Guvernului. Oamenii sunt adunați în centrul Pieței Victoriei și pe trotuarul de la Antipa.

Circulatia se desfășoară deocamdată pe toate direcțiile din Piaţă, sub îndrumarea polițiștilor rutieri. Zona din centrul pietei este îngrădită de jandarmi, care sunt prezenți, la fel cum sunt și ambulanțele SMURD și mașinile de pompieri.

Numărul oamenilor crește de la minut la minut.

18:16 În acest moment câteva sute de persoane sunt în Piața Victoriei

Un nou protest este anunțat în această seară în Piața Victoriei. Zeci de oameni au ajuns în fața Guvernului încă de dimineață, manifestația propriu-zisă fiind anunțată însă pe rețelele de socializare începând cu ora 18.00. Este a doua zi de proteste consecutive în Piața Victoriei. Vineri seară zona a fost teatrul intervenției violente a Jandarmeriei care a folosit masiv gaze lacrimogene și a lovit manifestanții, marea lor majoritate pașnici.