VIDEO Jandarmeria a pus un clip propriu cu imagini de vineri seara: ”Așa au stat lucrurile”
Jandarmeria Română a postat pe Facebook un clip cu o selecție de imagini de la protestul de vineri, împreună cu un mesaj în care spune că au fost manifestanți care ”s-au comportat exemplar”, dar și persoane care au avut un război personal cu forțele de ordine.
”Noaptea trecută, în Piața Victoriei, au fost foarte mulți oameni care s-au comportat exemplar, cărora le mulțumim pentru spiritul civic de care au dat dovada! Au fost, însă și unii care au înțeles că protestul înseamnă un război personal al lor cu jandarmeria. Așa au stat lucrurile!”, se spune în postare.
Jurnaliști ai televiziunii austriece de stat, bătuți de jandarmi în timpul protestului de vineri, de la București
Jandarmeria, despre reprimarea manifestației de ieri: Intervenția a fost deplin justificată. Cei prezenți au fost atenționați la ce se expun dacă rămân. Este vorba de violență legitimă a statului
Filmul conflictului cu jandarmii: Cum a început și cum a fost întreținută violența
