Tăriceanu despre concediul premierului: Nu este vorba de niciun fel de interimat

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 3 august 2018, 14:23 Actualitate | Esenţial


Calin Popescu Tariceanu
Foto: Agerpres
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că premierul Viorica Dăncilă nu a desemnat un prim-ministru interimar pentru perioada concediului său, ci doar a delegat unele atribuţii, relatează Agerpres.

"Nu am văzut decizia premierului. Nu ştiu dacă este desemnat interimar. Nu cred că premierul poate desemna un premier interimar. Ceea ce cred că doamna prim-ministru a făcut, şi sper să nu greşesc, este o delegare a unor atribuţii limitate pe perioada în care domnia sa este în concediu, adică rezolvarea problemelor curente care ţin de Cabinetul premierului. Nu este vorba de niciun fel de interimat", a afirmat Tăriceanu, vineri, la Senat.

Întrebat despre obligaţia premierului de a se consulta cu şeful statului în delegarea unor atribuţii, Tăriceanu a răspuns: "Nu împărtăşesc părerea exprimată în sesizarea Curţii de către preşedinte. Am această experienţă a funcţiei de prim-ministru timp de patru ani în care nu am avut niciodată niciun fel de consultare cu preşedintele în funcţie la acea dată cu privire la persoana care urmează să gestioneze treburile curente la Guvern pe perioada concediului".




















1378 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Gura pacatosului adevar graieste (Vineri, 3 august 2018, 14:28)

    Frank777 [utilizator]

    Danciov nu a fost niciodata de capul ei prim-ministru.
    Valcov era in fapt.Acuma Tractoristul este aplicarea principiului PSD al tricoaielor.
    Avem treipriministrii .Deci nu este interimat.
  • +5 (5 voturi)    
    Moliceanu (Vineri, 3 august 2018, 14:49)

    Koczka [utilizator]

    se pregateste pentru presedintia ... CCR. Vad ca a inceput deja sa dicteze solutia la sesizarea lui KWJ.
  • +4 (4 voturi)    
    DACA DUMNEAVOASTRA, (Vineri, 3 august 2018, 15:18)

    dincannes [utilizator]

    ... al doilea om in stat nu stiti, nu este bine.
    Scuzati-ma, nu va pot ajuta !
  • +7 (7 voturi)    
    Tăriceanu priceputu! (Vineri, 3 august 2018, 16:00)

    asavreau [utilizator]

    Trebuia să-și dea el cu părerea!Este în vacanță și se plictisește.Să-și viziteze cele n neveste,poate își amintește că a făcut numai prostii la viața lui.A încurcat treburile prin Parlament,el recunoaște că legile votate sunt proaste.
  • +7 (7 voturi)    
    Tradiceanu -Narașkin nu face ce crede el. (Vineri, 3 august 2018, 19:18)

    Rescator [utilizator]

    Primește zilnic instrucțiuni de la Ambasada unei
    țari veșnic prietene.Va ajunge președinte doar in
    Aripa Iadului unde vor fi cazați cei din Ciuma Roșie!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version