Procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus un control la Serviciul teritorial Ploiești, pentru a fi verificate dosarele în care apar Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, dar și măsurile luate de Onea în ceea ce-i privește. Controlul are loc după ce fostul șef al Direcției, Lucian Onea, a fost pus sub urmărire penală.

Lucian Onea, fostul sef al DNA PloiestiFoto: captura tv

Potrivit DNA, Anca Jurma a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploiești pentru a verifica ”situația dosarelor și lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul teritorial Ploiești, stadiul urmăririi penale sau al soluționării acestor dosare/lucrări și procurorii desemnați cu soluționarea lor”.

De asemenea, controlul are ca obiectiv ”verificarea actelor și măsurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel în dosarele și lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploiești, după data de 21.05.2018”.

Citește și:

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, e urmărit penal / El i-ar fi cerut lui Vlad Cosma să falsifice documente într-un dosar în care Sebastian Ghiță a fost acuzat de coruperea alegătorilor din R. Moldova