Procurorii Parchetului General l-au pus sub urmărire penală pe fostul șef al DNA Ploiești Lucian Onea în dosarul în care e acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Onea e acuzat că l-a obligat pe Vlad Cosma să falsifice o sesizare pe alt nume, scrie Mediafax. Potrivit unor surse judiciare este vorba de o sesizare întocmită de Cosma pe numele uni cetățean din Chișinău, Serghei Petruș. În acest caz, DNA ploiești l-a acuzat pe fostul deputat Sebastian Ghiță de coruperea alegătorilor din Republica Moldova la prezidențialele din 2014, în favoarea lui Victor Ponta.

Lucian Onea, fostul sef al DNA PloiestiFoto: captura tv

„Procurorii (...) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Onea Lucian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. În fapt, procurorii au reținut că, în anul 2015, inculpatul Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept mită electorală”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General.

Procurorii mai arată că listele cu alegători menționate ar fi fost trimise prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.

„Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite. Precizăm că în cauză nu au fost propuse sau dispuse măsuri preventive”, au mai precizat procurorii Parchetului General.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetățean din Chișinău, Serghei Petruș. Vlad Cosma ar fi fost amenințat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruș nu există.

În dosar, procurorii susţineau că Sebastian Ghiţă ar fi conceput, iniţiat şi coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidenţiale din anul 2014, pentru votarea lui Victor Ponta. "Suma remisă de inculpat pentru influenţarea opţiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro", potrivit DNA.

Într-un interviu pentru EVZ, în luna martie, Sebastian Ghiță declara: "Acest DNA şi-a făcut o listă de cetăţeni indignaţi, cetăţeanul care nu există, Serghei Petruş”.