Sari direct la conținut

Câinele care a ajutat un biciclist rănit a fost găsit. Cine a adoptat animalul

HotNews.ro
Cainele salvator din Caras Severin, Foto: Jandarmeria Caras Severin
Cainele salvator din Caras Severin, Foto: Jandarmeria Caras Severin

Câinele care a ajutat un biciclist care se rănise în zona Muntelui Semenic a fost găsit de jandarmi cu ajutorul unei asociații din Reșița, iar patrupedul a ajuns la vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care a spus că vrea să-l adopte.

”Era un câine fără stăpân, cu ajutorul nostru și al unei asociații din municipiul Reșița am identificat câinele și la solicitarea vicepreședintelui Consiliului Județean, Ionuț Popovici, care și-a exprimat dorința de a-l adopta, i-am găsit și stăpân. Era un câine cunoscut de toată lumea în zona aceea”, a mai declarat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Caraș Severin, citat de Mediafax.

Un bărbat care a căzut în timp ce mergea cu bicicleta în zona Muntelui Semenic și nu mai putea să se miște a fost ajutat de un câinecare a venit imediat și l-a încălzit cu propriul corp până la venirea salvatorilor, bărbatul rănit fiind găsit doar într-o ușoară stare de hipotermie, potrivit jandarmilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro