​Judecătorul Cristi Danileț consideră că Parlametul și Curtea Constituțională „sunt obligate să refacă legile Justiției” în sensul recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Cristi DaniletFoto: Hotnews

„​Este o mare victorie a celor care susțin statul de drept împotriva celor care susțin statul capturat. Justiția trebuie sa fie independentă, iar asta înseamnă atât independența judecătorilor cât și independența procurorilor. CCR și Parlamentul sunt obligate să refacă legile justiției conform celor statuate de Comisia de la Veneția. Iar asta nu e negociabil!”, a scris Cristi Danileț pe Facebook.

Comisia de la Veneția a publicat vineri raportul preliminar privind legile justiției din România, cu o serie de recomandări pentru autorități, principala fiind aceea de a menține rolul președintelui și al CSM în procedura de numire și revocare a procurorilor șefi DNA și DIICOT și a Procurorului General.

„Comisia de la Veneția recomandă autorităților României să reevalueze sistemul pentru numire / revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor din Constituție, având în vedere să fie asigurate condițiile pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului instituțiilor, precum al președintelui și al CSM, pentru a echilibra influența ministerului Justiției”, se arată în raportul preliminar al Comisiei de la Veneția.(integral aici)