Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, precizează că ședința de luni a coaliției în care Liviu Dragnea voia să discute despre suspendarea șefului statului nu va mai avea loc. Precizarea vine la scurt timp după ceCălin Popescu Tăriceanu și-a delegat atribuțiilede președinte al Senatului pentru a pleca în vacanță. De altfel,surse politice declarau pentru HotNews.rocă planurile lui Dragnea privind suspendarea se lovesc de ezitările liderului ALDE și de lipsa de susținere parlamentară.

Liviu Dragnea si TariceanuFoto: Agerpres

Ștefănescu pretinde că ar exista susținere politică pentru suspendare, în schimb invocă nevoia ca juriștii partidului să analizeze bine situația.

”Toate chestiile acestea nu le poți gândi cu inima, așa sufletește cum fac eu. Se face o comisie mixtă PSD-ALDE care trebuie să întocmească, nu un raport, că nu suntem la comuniști, niște puncte de vedere. Astea pot fi gata în seara aceasta, pot să fie gata mâine. O să le discutăm și vedem despre ce este vorba, punem întrebări «de ce așa și nu așa?». În orice caz, din partea electoratului, partea mare care ne susține este o presiune fabuloasă pentru suspendare”, a spus social-democratul citat de Mediafax.

Dragnea are susținerea integrală a opiniei publice pro PSD și pro coaliție, a insistat el.

În ceea ce privește relația cu partenerul de coaliție, Călin Popescu Tăriceanu, Codrin Ștefănescu a susținut că acesta poate fi înștiințat și prin mail despre concluziile comisiei de juriști, având în vedere că șeful Senatului este plecat din țară în zilele următoare.

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu și-a delegat atribuțiile de președinte al Senatului către vicepreședintele de la PSD Adrian Țuțuianu, pentru perioada 9-11 iulie. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, dar nu și pe site-ul Senatului, și vine în contextul în care Parlamentul este încă în sesiune extraordinară, iar Liviu Dragnea anunța că luni, în ședința coaliției, va discuta cu Tăriceanu despre varianta suspendării președintelui Iohannis.

Scenariul suspendării președintelui a fost relansat la sfârșitul săptămânii de către liderul PSD, Liviu Dragnea, nemulțumit că președintele Klaus Iohannis nu a semnat încă decretul de revocare al șefei DNA. În actualul context politic, suspendarea pare însă greu de realizat după ce UDMR a anunțat că nu este de acord, iar partenerul de Coaliție, Călin Popescu Tăriceanu, nu are interes să o susțină.