La granița germano-austriacă, solicitanții cu cereri de azil care trebuie să fie soluționate de alte țări vor fi împiedicați să intre în Germania, fiind adăpostiți în așa-numitele centre de tranzit. Acestea sunt, practic, zone extrateritoriale, care nu aparțin Germaniei. Un fel de no man`s land. Ceea ce înseamnă: cine nu intră în Germania, nu trebuie luat cu poliția și trimis înapoi. Este o soluție care amintește de ținerea apatrizilor pe teritoriu neutru, în preajma aeroportului Otopeni, în anul 2002.
Acum nu este vorba de apatrizi, nici de cetățeni români, membri ai Uniunii Europene, însă metoda s-a validat în trecut și se reia. Este o soluție disperată la care recurge Angela Merkel, pentru a liniști apele în coaliția de guvernare, învolburate de pretențiile ministrului său de interne și ale premierului bavarez, Markus Söder (CSU). Acesta „trage tare“ înainte de alegerile din land, care vor avea loc peste trei luni și mai degrabă ar debarca-o pe Merkel, înainte de încheierea mandatului sau de cancelar.
Cu chiu cu vai, între partidele-surori CDU și CSU s-a ajuns la consens. În presă germană, referitor la soluția de compromis găsită, s-a vehiculat termenul „ficțiunea non-intrării“. Aceasta sună, în orice caz, mai frumos decât cea a „expulzarii“, un termen care indică non-acceptanță și lipsă de permisivitate a unui stat, ca să nu spunem violarea dreptului internațional la azil.
Nu este o noutate, pentru Germania, constituirea de centre de primire temporară, mai precis de lagăre de tranzit cu sens unic, adică „înapoi“. Un astfel de centru există, de 20 de ani, în preajma aeroportului din Frankfurt am Main. Aici se pune în aplicare o reglementare specială, care îi privește pe solicitanții de azil veniți pe calea aerului.
Cine nu are documente de identitate, are documente false sau vine dintr-o țară de origine „sigură“, nu poate intră pe teritoriul german. Cererea sa de azil este prelucrată în regim de urgență și, teoretic, în câteva zile, până la două săptămâni, situația sa e decisă. Cel mai probabil, în sensul unui retur.
În mod similar urmează să funcționeze noile centre de tranzit, de la granița bavareză cu Austria. Cu diferența că solicitanții de azil nu pot părăsi aceste centre, ci vor fi acolo ca „internați“. Această restricție de mobilitate ridică și aspecte de legalitate.
Avocatul în drept constituțional, Joachim Wieland, a precizat încă din 2015 - anul „asaltului cu refugiați“, când s-a pus deja în discuție problema zonelor de tranzit -, că acestea sunt posibile, „cu condiția ca oamenii să le poată părăsi de bunăvoie“. Afirmația sa a fost făcută pe baza unei sentințe din 1996, a Curții Constituționale, privind „procedurile de aeroport“. Prin extrapolare, astfel de amenajări publice, cum sunt aceste centre de tranzit pentru refugiați, nu ar diferi esențial de cele existente până acum.
În esență, este vorba de limitarea de mișcare a celor încartiruiți acolo, fapt care nu pare a fi în consens total cu drepturile omului, însă ar face mai ușoară sarcina autorităților de a controla „locatarii“ acestor centre de tranzit. Să nu uităm că Germania a fost scuturată, nu demult, de scandalul expulzarii unui african, printr-o operațiune de forță, care a costă 360.000 de euro, despre care relatam nu demult.
Prim amenajarea acestor centre de tranzit în zonele de frontieră spre Austria, Angela Merkel stă între ciocan și nicovală. Pe de o parte, ea trebuie să dea satisfacție celui mai apropiat partener din coaliție, CSU, dar și celuilalt partener la guvernare, SPD. Președinta partidului, social-democrat german, Andrea Nahles, a precizat că acest proiect are nevoie de „multe consultări“, pentru care e nevoie de timp.
SPD-ul a refuzat, încă din iarna lui 2015, ideea actualului ministru de interne, Horst Seehofer (CSU), de a se înființa așa-numitele „zone de tranzit“. Social-democrații germani au criticat, la acel moment, conceptul acestuia, considerând amenajările programate drept „zone de arest“.
Compromisul la care s-a ajuns atunci a fost acela de a se înființa centre de înregistrare în cadrul instituțiilor deja existente, unde cererile de azil să fie procesate în regim de urgență. Această soluție pare însă a fi sub pretențiile CSU, care inflamează situația în mod nefiresc, deși numărul cazurilor vizate nu este exagerat.
Potrivit Ministarului Federal de Interne, până la mijlocul lunii iunie au fost preluați în Germania ceva peste 18.000 de solicitanți de azil, ale căror date fuseseră deja procesate în baza de amprentare Eurodac, adică trecuseră deja printr-o țară europeană. Cei mai mulți dintre acești migranți (cca 8.300) fuseseră inițial înregistrați în Italia. În Grecia fuseseră înregistrați 3.400, în Suedia 900, iar în Spania 895.
Per total, numărul celor contabilizati în situație de a fi trecut deja printr-o țară a UE, înainte să ajungă în Germania și să ceară azil, e redus. Însă ambiția cea mare a creștin-socialilor germani nu este pe cifre, ci pe nevoia de „a da un semnal“, și anume că „siguranța țării începe la granițe“.
Însă la granița cea mai solicitată de refugiați se află și Austria, de unde s-au exprimat deja îngrijorări. Ministrul de externe austriac, Karin Kneissl, a declarat, citată de pagina online a primei televiziuni germane, ARD, că guvernul austriac nu a fost deloc consultat în problemă. Acordul scris al Uniunii germane CDU-CSU este catalogat de Kneissl drept „o ficțiune, pe care eu, ca juristă, nu prea o înțeleg“.
Austia a declarat deja că, la deschiderea zonelor de tranzit de la granița lor spre Germania, se simte nevoită în a-și proteja mai puternic sudul țării. Este vorba, mai cu seamă, de granița spre Italia și spre Slovenia. Prin urmare, măsurile germane anti-refugiați ar putea avea un efect de domino, de fortificare a frontierelor, ceea ce nu este deloc în spiritul liberei mișcări din UE.
12
6
