Modificările Codului penal care vizează abuzul în serviciu ”restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate al infracțiunii” și va duce la clasarea mai multor dosare, arată Ministerul Public, într-o analiză. Asta, în contextul în care în perioada 2014-2017 prejudiciul cauzat de persoanele trimise în judecată pentru această infracțiune este de peste 4 miliarde de lei. De asemenea, potrivit Parchetului General, abrogarea infracțiunii de neglijență în serviciu lasă ”în afara sferei incriminării penale faptele ilicite săvârșite din culpă care aduc atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice”. În perioada 2014-2017, au fost trimise în judecată, la nivelul Ministerului Public, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu 233 persoane, iar prejudiciul creat prin neglijență în serviciu a fost de peste 5 milioane de lei.

Ministerul Public Foto: Agerpres

”Ca urmare a restrângerii sferei subiectului activ al intracțiunii de abuz în serviciu, o categorie largă de funcționari va fi exceptată de la răspunderea penală în condițiile în care aceștia și-ar încălca atribuțiile reglementate în mod expres prin lege, consecința imediată fiind adoptarea unor soluții de clasare în cauzele aflate în cursul urmăririi penale și de achitare în cauzele în care s-a dispus trimiterea în judecată. De asemenea, reducerea limitelor pedepselor va opera asupra reducerii termenului privind prescripția răspunderii penale, ceea ce va conduce la încetarea procesului penal în multe dosare. Totodată, restrângerea sferei beneficiarilor folosului material necuvenit doar la soț, părinți, frați și afini până la gradul II, legalizează practic celelalte fapte de abuz în serviciu ale funcționarului public săvârșite cu scopul de a obține un folos material necuvenit pentru alte rude apropiate sau alte persoane.

Pentru a sublinia dimensiunea impactului pe care îl pot avea modificările aduse textului, menționăm că, în perioada 2014-2017, la nivelul Ministerului Public, au fost trimise în judecată 2099 persoane, prejudiciile cauzate prin faptele comise de către acestea fiind în sumă totală de 4.017.356.809 lei”, arată comunicatul de presă al Ministerului Public.

De asemenea, Parchetul General acuză că restrângerea domeniului de aplicabilitate al infracțiunii privind abuzul în sevriciu încalcă dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției adoptată la New York, în 2003, iar forma propusă pentru modificarea articolului 297 din Codul penal (abuzul în serviciu) excede aspectelor analizate de Curtea Constituțională, care nu a pus în discuție limitarea sferei de aplicabilitate a infracțiunii.

În ceea ce privește abrogarea infracțiunii de neglijență în serviciu, spune Ministerul Public, ”analiza a relevat că aceasta nu se justifică din perspectiva dispozițiilor Curții Constituționale, lăsând în afara sferei incriminării penale faptele ilicite săvârșite din culpă care aduc atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. În perioada 2014-2017, au fost trimise în judecată, la nivelul Ministerului Public, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu 233 persoane, iar prejudiciul creat prin activitatea infracțională a fost în cuantum de 5.381.726 lei”.

”Ca urmare a analizei codurilor penale ale mai multor state membre ale Uniunii Europene, a rezultat că multe dintre acestea conțin incriminări generice ale faptei de abuz în serviciu și neglijență în serviciu. Statele care nu au în legislația lor penală astfel de incriminări, cu caracter generic, au în schimb o pluralitate de alte infracțiuni, care, în dreptul penal românesc ar fi calificate ca abuz în serviciu”, mai arată comunicatul Parchetului.

Plenul Senatului, convocat în sesiune extraordinară, a adoptat marți modificările aduse de comisia specială parlamentară condusă de Florin Iordache la Codul Penal.

Citește și:

Codul penal, în mare viteză. Comisia Iordache a dat al doilea raport pe Codul penal, imediat după adoptarea de către Senat / Propunerea UDMR la abuz în serviciu, diferită de a PSD-ALDE, respinsă în comisie / Miercuri intră la plenul Camerei Deputaților