Liderul PNL, Ludovic Orban, cere suspendarea dezbaterilor la Codul Penal, după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la solicitarea liberalilor, a sesizat Comisia de la Veneția în legătură cu modificările aduse Codului de procedură penală şi Codului penal.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Biroul Executiv al PNL a luat decizia de a remite către preşedinţii celor două Camere o scrisoare în care solicităm suspendarea dezbaterilor la Codul Penal până când Comisia de la Veneţia se va pronunţa asupra modificărilor propuse. De asemenea, am luat decizia de a trimite o scrisoare către Curtea Constituţională, pentru a amâna dezbaterea sesizării de neconstituţionalitate înaintată de opoziţie contra proiectului de modificare a Codului de procedură penală, până la adoptarea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia”, a spus Orban, care a subliniat că cel mai probabil un astfel de punct de vedere ar urma să fie dat la începutul lunii septembrie.

”Nu credem ca există un temei serios pentru a argumenta urgența adoptarii Codului de procedură penală”, a adăugat Orban.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, săptămâna trecută, că în urma sesizării liberalilor a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, forul europeană a decis să sesizeze Comisia de la Veneţia în legătură cu modificările aduse de către Legislativul român Codului de procedură penală şi Codului penal.

12 state partenere, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii, au transmis autorităţilor române un mesaj comun prin care cer să nu fie slăbit statul de drept prin modificarea Codurilor penale şi de procedură. Semnatarii mai atrag atenţia că este importantă opinia Comisiei de la Veneţia.