​Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat joi că, la solicitarea liberalilor, comisia de monitorizare din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei va sesiza Comisia de la Veneția cu privire la modificările pe care cei de la PSD și ALDE le propun la Codul penal și Codul de procedură penală.

HotNews.roFoto: Hotnews

"PNL, ca şi în cazul legilor justiţiei, şi în cazul Codului penal şi Codului de procedură penală s-a adresat APCE în vederea sesizării Comisiei de la Veneţia. Astăzi, Comisia de Monitorizare a Comisiei Europei a aprobat solicitarea formulată de PNL şi a decis sesizarea Comisiei de la Veneţia privitor la toate modificările care sunt aduse la Codul de procedură penală şi la Codul penal", a anunţat Orban, într-o declarație de presă la Parlament.

Orban a solicitat totodată Curții Constituționale să amâne o pronunțare pe contestația pe care PNL o va depune cu privire la legile care modifică cele două coduri, după adoptarea acestora în parlament, până când se va pronunța Comisia de la Veneția.

Un demers similar către APCE a fost făcut și în cazul legilor justiției.