Cele 12 ambasade care au transmis un apel comun privind modificarea Codurilor Penale ar trebui să discute direct cu Ministerul de Externe sau cu Parlamentul, a declaratla RFIsenatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe.

Titus Corlatean (foto arhiva)Foto: Agerpres

Titus Corlăţean e de părere că declaraţia ambasadelor e contrară uzanţelor diplomatice:

„Sunt destui oameni în actuala guvernare, cu modestie mă număr şi eu printre ei, care privesc cu atenţie şi ne uităm asupra acestor semnalări, chiar şi atunci când sunt făcute public de către ambasadele statelor partenere. Pe de altă parte, aş fi preferat, aşa cum prescrie foarte clar Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, există un faimos articol 41, paragraful 2, care stabileşte regulile în materie.

E valabilă pentru toţi, mai mari sau mai mici, în relaţiile internaţionale, de comunicare a chestiunilor oficiale direct cu Ministerul de Externe din statul care acreditează sau prin intermediul Ministerului de Externe, cu alte instituţii, de exemplu cu Parlamentul. Aş fi preferat ca aceste chestiuni să fie discutate direct şi în mod concret, aplicat, specific, care sunt acele teme concrete care pot trezi preocupări şi nu prin comunicări publice, pentru că acest gen de comunicare rămâne în continuare neuzual şi aş spune chiar contraproductiv”.

Douăsprezece țări occidentale, printre care SUA, Franța și Germania, fac apella „toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei”.

Ministerul Afacerilor Externe a răspunsafirmând că amendarea legilor reprezintă un atribut al Parlamentului și că lupta anticorupție face parte din programul de guvernare.

Președintele Klaus Iohannis a comentat joi, la Bruxelles, despre avertismentul celor 12 ambasade occidentale privind legile penale, spunând că acestea au perfectă dreptate și că sunt lucruri pe care românii le spun de multă vreme, adăugând că speră ca mesajul să ajungă și la PSD.