Felix Bănilă, propus pentru șefia DIICOT de ministrul Justiției, a spus marți, la finalul audierii sale de către secția de specialitate a CSM, că, în opinia sa, Ministerul Public nu trebuie să fie arbitru între diverși actori politici. El a refuzat să comenteze decizia Curții Constituționale privind revocarea șefei DNA.

”Nu vreau să comentez. Vă rog să înțelegeți că la momentul de față eu nici nu am fost numit. Mă gândesc deja la revocare?”, a spus el, întrebat de jurnaliști ce crede despre decizia prin care judecătorii CCR spun că președintele trebuie să o revoce pe șefa DNA.
De asemenea, întrebat de ce nu a semnat „declarația de independență” alături de alți colegi procurori, Felix Bănilă a spus că nu consideră că era corect să facă acest lucru.”Noi, reprezentanții Ministerului Public, avem acea obligație de rezervă. Nu am spus că greșesc (colegii care au semnat declarația-n.r.), nu pot să comentez, este opinia dânșilor”, a mai spus el, la insistențele jurnaliștilor.