Un copil a murit, iar părinții lui s-au simțit rău după ce ar fi mâncat shaorma de la un local din București, transmite Digi 24. Procurorii fac cercetări pentru moarte suspectă, după ce au primit săptămâna aceasta o sesizare de la spitalul de boli infecțioase. Parchetul a cerut și o expertiză toxicologică.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 20:49Părinţii copilului de trei ani au fost audiaţi, sâmbătă seară, la Poliţia Capitalei

Surse judiciare spun că ei au sunat la ambulanţă după o noapte în care copilului i-ar fi fost rău şi le-ar fi spus anchetatorilor că nu au apelat mai repede 112 deoarece băieţelul avea momente în care îşi revenea.

UPDATE 19:30Trei localuri tip fast-food din Sectorul 2 al Capitalei, amendate de către comisarii de la Protecţia Consumatorului

UPDATE 16:17 Directorul DSVSA Bucureşti a anunțat că primele rezultate ale probelor prelevate din produsele alimentare sunt negative

El mai spune că, în urma controlului la unitatea respectivă, nu s-au găsit deficienţe atât de grave care să conducă la o situaţie de genul acesta.

UPDATE 15:34Parchetul a cerut o expertiză toxicologică

UPDATE 13.58 Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a declarat pentru News.ro că vineri seară comisarii din Bucureşti au fost în control la restaurantul fast-food de pe Şoseaua Vergului, de unde băieţelul care a murit şi părinţii lui au consumat shaorma, însă acesta era închis.

Controlul ANPC s-a repetat şi sâmbătă, însă restaurantul era în continuare închis. Paul Anghel a precizat că ANPC nu a primit nicio sesizare nici de la părinţii băieţelului, nici de la alţi clienţi în ultima săptămână cu privire la faptul că s-ar fi simţit rău după ce au consumat produse fast-food de la acel restaurant.

UPDATE 11.34 Purtătorul de cuvânt al Institutului "Matei Balş", Cătălin Apostolescu, a confirmat pentru News.ro că un copil de trei ani şi jumătate a murit marţi, după ce a fost internat pentru că se simţea foarte rău. Părinţii copilului, care sunt încă internaţi în spital, le-ar fi spus medicilor că atât ei, cât şi copilul, au mâncat shaorma cumpărată de la un fast-food.

Aceştia s-ar fi intoxicat cu o substanţă suspectă din mâncare, urmând ca rezultatele de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) să arate despre ce substanţă este vorba.

Cazul a intrat în atenţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care au deschis un dosar penal, urmând ca cercetările să fie făcute împreună cu Serviciul Omoruri de la Poliţia Capitalei.

Amintim că peste 130 de persoane s-au îmbolnăvit săptămâna aceasta la Iași din cauza unorsosuri infestate cu salmonella. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, toţi cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale susţin că au consumat sandwich crispy sau shaorma la lipie de la acelaşi local din oraş