Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, marți, la Constanța, că pentru șefia DIICOT a ales „din ce a avut”, iar între motivele pentru care a decis schimbarea fostului șef, Daniel Horodniceanu, au fost cele legate de dosarele cu termene foarte mari și achitările suspecților, transmite Mediafax.

Tudorel ToaderFoto: Inquam Photos

Întrebat de ce l-a ales pe Felix Bănilă în locul lui Daniel Horodniceanu pentru a prelua șefia DIICOT, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat că exista varianta și de a nu-l propune pe niciunul, dar astfel ar fi însemnat că „Horodniceanu nu a îndeplinit condițiile până acum”.

„Eu am trimis scrisoarea către procurorul general al republicii când am declanșat procedura de selecție, rugându-l să anunțe tot sistemul pentru cei care îndeplinesc condiţiile legale şi vor să fie șefi să vină, să am baza mare de selecție. N-au venit decât doi, cel care este încă în funcţie şi cel pe care l-am propus. Alegi din ce ai…

Sigur, aveam și varianta să nu propun pe niciunul. Dacă nu propun pe niciunul ar fi însemnat că Horodniceanu nu a îndeplinit condițiile până acum. Dar faci o evaluare… Întâmplarea a făcut că cei doi, care au venit la selecții, amândoi mi-au fost studenți la Iași, la Facultatea de Drept, și îi cunosc personal. Dar ce cunoști personal e una, ce cunoști și acționezi instituțional e altceva. Și unul și altul au experiență în funcții manageriale, au fost șefi de unități. Și unul și altul au gradele corespunzătoare profesionale, au participat la forme de instruire, sunt formatori la rândul lor, au experiență”, a răspuns Toader.

Potrivit lui Toader, între motivele pentru care a decis schimbarea lui Horodniceanu sunt cele legate de dosarele cu termene foarte mari în care s-a făcut urmărirea penală, dar și existența dosarelor în care s-a dispus achitarea suspecților.

„De ce l-am preferat (pe Felix Bănilă - n.r.)? E prima oară când spun, dar nu e răspunsul complet - acum nu e totul, nu-s toate considerentele. Spre exemplu, la interviu l-am întrebat pe domnul Horodniceanu: <> A te uita la termenul de soluționare intră în competența ministrului… <> Aia e prescripție sigură, ce vorbim aici. (…) După aceea: <> Nu vreau să vă rog să faceți exercițiul mintal, psihic, de sănătate, social, de care vreți, al celui care stă un an, doi, trei, șapte, nevinovat, iar după aia vine instanța să spună <>, <>, sau <>”, a mai spus ministrul Justiției.

Horodniceanu a declarat luni că este curios care a fost criteriile care au stat la baza deciziei ministrului Justiţiei.

"Nu am nicio idee ce l-a avantajat. Cu siguranţă, domnul ministru va prezenta care au fost criteriile care au stat la baza alegerii domniei sale şi sunt şi eu foarte curios, şi exprim şi curiozitatea colegilor mei care mă întreabă şi eu nu ştiu ce să le răspund în momentul ăsta, ce am făcut rău la DIICOT pentru că e foarte important să ştiu şi eu şi să ştie şi ceilalţi care vor avea vocaţie să fie procurori şefi o anumită perioadă de timp, să vadă ce nu ar trebui făcut sau ce ar trebui făcut. Ministrul Justiţiei nu mi-a reproşat niciodată nimic, dimpotrivă, am avut o relaţie principială bună, profesional corectă", a spus Horodniceanu pentru Mediafax.

Ce a spus Felix Bănilă, cel propus la șefia DIICOT: Am experienţă bogată în spate, am proiectele necesare,întrunesc condiţiile

În schimb, Felix Bănilă, cel propus de ministrul Justiţiei pentru a ocupa funcţia de procuror-şef DIICOT, a declarat pentru Mediafax că are experienţa, proiectele şi întruneşte condiţiile pentru a ocupa această funcţie, precizând că vrea să realizeze un "colectiv închegat".

Felix Bănilă a fost propus, de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, drept noul procuror-şef al DIICOT.

"În urma desfăşurării procedurii de selecţie a procurorilor, în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care a avut loc în data de 11 mai 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că, ministrul justiţiei, prof.univ.dr. Tudorel TOADER, a transmis Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a domnului Oliver-Felix BĂNILĂ, în vederea obţinerii avizului consultativ", se arată într-un anunţ postat luni pe site-ul Ministerului Justiţiei.