Filosoful Mihai Șora îndeamnă cetățenii să meargă la protestul de sâmbătă seara față de coaliția de guvernare PSD-ALDE, ”dacă nu vreți să ajungem cu toții să defilăm în cap prin fața tribunei oficiale, dacă țineți la soarta voastră și a copiilor voștri”.

Mihai SoraFoto: TNB

Postarea lui Șora de peFacebook:

“Dear Giraffe, we have a problem!”

Dragi prieteni,

dacă nu vreți să ajungem cu toții să defilăm în cap prin fața tribunei oficiale, dacă țineți la soarta voastră și a copiilor voștri, ne vedem, în această seară, la Girafă!

P.S. Pata de pe inimă doare cel mai mult.

Acesta a adăugat ulterior:

1. Girafa este cel mai înalt mamifer, – însușire anatomică decisivă, știut fiind că doar la o anumită altitudine atmosfera devine respirabilă (și orizontul limpede).

2. Girafa doarme foarte puțin (întotdeauna ziua, și numai 2 ore din 24), – detaliu apreciabil: este mereu nevoie de cineva treaz în țara noastră, deoarece noaptea ca hoții.

3. Rețineți eroismul girafei din Piața Victoriei, lângă Muzeul Antipa, cea care de ani buni protestează pașnic sub ploi, arșiță și ninsori, în inima Bucureștiului, nu departe de clădirea guvernului (oricare ar fi el).

4. Când un copil de trei ani este pus să stea în cap pentru-că-guvern, totul devine posibil.

5. Într-o zi, s-ar putea să fim și noi (oameni adulți sau girafe) nevoiți să stăm în cap pentru-că-dictatură.

6. Iar atunci va fi prea târziu.

Proteste față de coaliția de guvernare sunt programate sâmbătă, de la ora 18.00, în București, în peste 20 orașe din țară, dar și în diaspora.Oamenii acuză coaliția PSD-ALDE că nu și-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, iar metodele și acțiunile acesteia ”au ca efect îndepărtarea României de standardele europene și democratice și aruncarea ei în liga regimurilor autocratice”.