Actorul Victor Rebengiuc a spus, sâmbătă, laRezistența TV,că există ”o majoritate care este răuvoitoare față de viitorul țării”, iar protestele ”pot împiedica luarea unor măsuri aberante și nesănătoase pentru țară”. Rebengiuc a subliniat că el însuși face parte din statul paralel, semnificația acestui stat fiind cel care ”se opune măsurilor aberate ale Parlamentului și Guvernului”. De asemenea, el a acuzat că ”âîn acest moment, politicienilor „li se înlesnește calea spre hoție”, iar ”nivelul intelectual de la care este condusă țara este foarte scăzut și nociv pentru viitorul țării”.

Victor Rebengiuc la Rezistenta TVFoto: CAPTURA REZISTENA TV

Vorbind despre politicieni, actorul spune că ”nu ne reprezintă nimeni sau or fi câțiva care stau ascunși, tac, marea majoritate sunt deplorabili”.

De asemenea, acesta a subliniat că din punctul lui de vedere ”există o majoritate care este răuvoitoare față de viitorul țării. Nu ai ce face, nu ai cum să îi învingi. Ce argumentele să le dau că multinaționalele au adus un plus de economie, sunt salarii bune, oamenii au posibilitatea de a câștiga mai mult”.

Victor Rebengiuc a vorbit și despre diplomele cumpărate de către politicieni și despre nivelul intelectual scăzut al acestora.

”Nivelul intelectual de la care este condusă țara este foarte scăzut și nociv pentru viitorul țării. Cum schimbăm chestia asta, trebuie să ne întrebăm. Răspunsul, nu știu de unde trebuie să vină, a spus Rebengiuc.

Acesta a subliniat că trebuie ieșit în mod masiv la proteste, altfel ”ne agităm în van”.

”Sigur că da. Pot împiedica anumite măsuri nesănătoase, trebuie perseverență”, a spus actorul, întrebat dacă sunt utile protestele.

Potrivit acestuia, în acest moment, politicienilor „li se înlesnește calea spre hoție, fără a fi trași la răspundere”.

Potrivit acestuia, USR este singurul partid de opoziție care convinge.

Proteste față de coaliția de guvernare sunt programate sâmbătă, de la ora 18.00, în București, în peste 20 orașe din țară, dar și în diaspora. Oamenii acuză coaliția PSD-ALDE că nu și-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, iar metodele și acțiunile acesteia ”au ca efect îndepărtarea României de standardele europene și democratice și aruncarea ei în liga regimurilor autocratice”. Apelul la protest a fost făcut pe Facebook pe paginile ”Vrem Europa, nu Dictatură”, de către comunitățile civice Corupția Ucide, Rezistenta, Insistăm, Reset, Inițiativa România, Acțiunea Civică Galați, Declic, Uniți Salvăm, Umbrela Anticorupție Cluj și Aradul Civic.

Cum este prezentat actorul de Rezistența TV:

Victor Rebengiuc este un renumit actor de film, teatru, radio, televiziune și voce care, de-a lungul impresionantei sale cariere, s-a implicat atât cultural cât și civic în societatea românească. A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului Bulandra.

În 1989 a făcut parte din mulțimea de revoluționari care au intrat în clădirea Televiziunii Române și i-a admonestat în direct pe cei care au promovat cultul personalității lui Ceaușescu.

Ulterior, s-a exprimat împotriva forțelor politice continuatoare ale regimului comunist (FSN și, ulterior, PSD) și în favoarea monarhiei, a susținut public atât protestul din Piața Universității din 1990 cât și pe cele din Piața Victoriei din 2017-18 și a cerut condamnarea comunismului.

Victor Rebengiuc este membru al asociației Grupul pentru Dialog Social (GDS) și o voce de o remarcabilă consecvență în susținerea principiilor democrației și valorilor statului de drept.