Inspecţia Judiciară a anunţat miercuri că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, potrivit unui comunicat de presă al IJ. Kovesi este acuzată că a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător să facă controale la două servicii teritoriale.

Laura Codruta KovesiFoto: Captura Privesc.eu

Potrivit Inspecției Judiciare, șefa DNA este acuzată de ”săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute:

- de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, respectiv "nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior date în scris şi în conformitate cu legea" constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art.7 alin.(3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic: "controlul pentru situaţii deosebite şi controlul tematic se dispun de către conducătorii unităţilor de parchet şi se realizează de către aceştia în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi", prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale.

- de art. 99 lit. m) teza a II a din Legea nr. 303/2004, respectiv "nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiaşi control tematic, a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 65 alin.(3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, transpuse în dispoziţiile art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : "exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi;", prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate.

Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alin. 5, 16 alin. 1 şi 2, 20, 21 alin. 3, 132 alin. 1 din Constituţia României, art.5 din Legea nr.303/2004 rap.la art. 58 alin.(3) din Legea nr.303/2004 şi art.65 alin.(3) din Legea nr.304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie.”

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la modul în care va răspunde Kovesi.

Inspectia Judiciara a informat pe 12 ianuariecă a demarat o actiune disciplinară, pentru trei abateri, fata de șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi. O acțiune similară a fost demarată si față de Marius Constantin Iacob, adjunctul lui Kovesi.

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a amanat, pe 21 martie, pentru 9 mai, discutarea raportului intocmit de Inspectia Judiciara cu privire la savarsirea de catre Kovesi, si Iacob a unor abateri disciplinare