Premierul Viorica Dancila a depus un punct de vedere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) privind declaratiile in care ii numeste "autisti" pe cei care "dezinformeaza UE", a declarat pentru Agerpres presedintele CNCD, Asztalos Csaba.

Csaba AsztalosFoto: AGERPRES

El a spus ca Viorica Dancila a fost citata pentru a participa la audieri in acest caz, marti, dar nu a primit un raspuns din partea acesteia. O decizie va fi luata ulterior zilei de marti, a adaugat presedintele CNCD.

CNCD s-a autosesizat, la finalul saptamanii trecute, cu privire la afirmatiile premierului Viorica Dancila intr-o emisiune televizata, cand aceasta i-a numit "autisti" pe cei care ar "dezinforma" reprezentantii Uniunii Europene cu privire la situatia din Romania.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, va fi citat la audieri si Mihai Gadea, moderatorul emisiunii de la Antena 3 in care premierul a facut afirmatia respectiva.

"In urma indeplinirii procedurii legale, CNCD va analiza declaratia in speta si comportamentul moderatorului, din perspectiva savarsirii unei posibile fapte de discriminare, prin incalcarea dreptului la demnitate umana a persoanelor cu autism", arata CNCD.

Premierul Viorica Dancila si-a cerut ulterior scuze public pentru declaratia de joi seara si a precizat ca prin comparatia facuta nu a dorit sa aduca jigniri persoanelor cu tulburari din spectrul autismului.

"Imi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilitati, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija si de sustinerea noastra. Avem datoria sa dovedim intelegere si umanitate, sa le respectam drepturile, sa le aparam demnitatea", a afirmat prim-ministrul Dancila, potrivit unui comunicat al Guvernului transmis vineri.

Seful Executivului subliniaza ca doar printr-o atentie constanta acordata persoanelor cu dizabilitati se poate contribui la integrarea acestora in societate si punerea in valoarea a calitatilor lor. "M-am implicat activ in tot ceea ce inseamna promovarea si apararea drepturilor persoanelor cu dizabilitati. Ca prim-ministru, voi folosi toate parghiile legale pentru a pune in practica, in cel mai scurt timp, masuri active destinate rezolvarii dificultatilor pe care le intampina semenii nostri", a adaugat Viorica Dancila in respectivul comunicat.