Videoclipul distribuit marti pe Facebook de mai multi PSD-isti, printre care si ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, si in care se afirma ca "politia incompetenta" poate condamna oameni nevinovati daca vrea sa gaseasca "un tap ispasitor" a devenit viral pe pagina Politistii au umor, unde a depasit 23.000 de vizualizari.

Adi Cosma, viceprimar in CraiovaFoto: Captura Facebook

Filmuletul, in care politistii si procurorii sunt facuti "incompetenti" a fost postat de viceprimarul Craiovei, Adrian Cosman, si redistribuit de Lia Olguta Vasilescu. Dupa valul de critici care a urmat, videoclipul, care incerca sa sustina modificarile din Parlament pe care majoritatea PSD-ALDE incearca sa le aduca la legile justitiei, a fost sters de cei doi.

"Inca o manipulare ieftina si JENANTA a celor care vor sa puna pumnul in gura justitiei si a politistilor. In acest fel de tot rasul se incearca discreditarea celor care aplica legea. Nu, domnilor! Nu politistii sunt incompetenti, dvs. sunteti! Cei care legiferati infractionalitatea, nu noi. Imi este pur si simplu jena de lipsa de reactie a oficialilor la aceasta mizerie propagata in mediul virtual. Identificarea autorilor in cazurile de omor este in procent de peste 90%!! Inutilitatea folosirii imaginilor video legifereaza doar cresterea infractionalitatii, nu denota incompetenta noastra. #mizerie", a fost mesajul cu care a fost postat videoclipul pe pagina Facebook Politistii au umor.

Ulterior, viceprimarul Craiovei Adrian Cosman primeste si o lectie de gramatica de la politisti, dupa ce a postat mai multe mesaje cu greseli gramaticale.

"Domnul Adi Cosman este viceprimarul municipiului Craiova (foto dreapta- pagina personala de facebook). Domnia sa este cel care a postat videoclipul in care politistii au fost facuti 'incompetenti'. Este chiar comic cum domnia sa posteaza asa ceva despre politisti, in conditiile in care nu cunoaste elemente de baza ale gramaticii limbii romane, postand ca, citez: 'tu ai fi de acord sa fi de acord'? Sa ii aducem aminte domnului viceprimar al Craiovei ca 'sa fii' se scrie cu doi de 'i' la forma conjunctivul prezent (adica ala care incepe cu 'sa...'). Se formeaza de la 'FI'-, ala cu un singur 'i', numai ca acum e variabil, pentru ca i se adauga diverse terminatii. Iar la persoana a II-a devine sa 'FII', cu doi de 'i.

Ex.

eu sa FIU (FI+U) politist, nu am cum sa fiu incompetent

tu sa FII (FI+I) politican, te poti face de ras cand postezi agramat

el/ea sa FIE (FI+E) politista, nu are cum sa fie incompetenta

noi sa FIM (FI+M) politicieni, ne-am putea face de ras....

voi sa FITI (FI+TI) politisti, nu aveti cum sa fiti incompetenti

ei/ele sa FIE (FI+E) politicieni, se fac de ras cand posteaza agramat"

Videoclipul este criticat si pe pagina Facebook Politisti 2.0, unde postarea a depasit 1.000 de like-uri:

"Doamnelor si domnilor cetateni,

Redam aici textul dintr-un videoclip distribuit de doamna ministru Lia Olguta Vasilescu, pentru a evita propagarea lui prin online, e toxic: ¬La metrou are loc o crima. Se poate intampla sa fii si tu prin preajma. Si se poate intampla ca politia incompetenta sa nu-l identifice pe ucigas si sa caute un tap ispasitor. Iar tu ai putea fi acel tap ispasitor. Politia ar spune ca tu esti inregistrat pe camerele de luat vederi desi nu se vede foarte clar. Asta ti poate intampla acum, chiar tie! Dar daca se modifica legea, iar Directiva Europeana intra in vigoare, atunci tu vei avea dreptul sa ceri expertizarea probei video. Legea poate fi de partea ta! Nu de partea politiei sau a procurorilor incompetenti. Parlamentul trebuie sa modifice legile justitiei in folosul oamenilor. Gata cu tapii ispasitori.¬

Noi, ca politisti, prin statut, nu avem voie sa exprimam public opinii politice. Nu am facut-o pana acum, nu o vom face nici de-acum, dar astazi, politistii din tara asta, toti, au fost improscati cu noroi, direct de Ministrul Muncii, doamna Lia Olguta Vasilescu.

Videoclipul pe care doamna ministru l-a distribuit sugereaza ca politia ar fi incompetenta de la sine, ca si cand ar fi ceva general demonstrat si acceptat, deci indubitabil. In realitate, este doar o lozinca, pentru ca oamenii nu sunt asa cum este sistemul, iar asta este garantat de fapte, nu de vorbe si nici de videoclipuri de propaganda.

Dupa creierul celui care l-a realizat, exista un risc iminent continuu ca oricare dintre dumneavoastra, domnilor cetateni, sa poata deveni subit infractor fara vina. Iar asta reprezinta un argument pentru care ar trebui sa facem cu totii pe lingaii in perioada urmatoare.

Doamna ministru, de 6 ani nu exista omor cu autor necunoscut in capitala Romaniei, a noastra Romanie, asa buna, rea, cum e acum. Ati auzit de prestigiul Serviciului Omoruri din cadrul DGPMB? Sunt oameni care MUNCESC si sunt improscati cu mizerii in mod vadit ostentativ.

Noua, unor politisti, ne este rusine, pentru ca noi ne straduim sa nu mai fim ceea ce vor ei sa fim".