Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a distribuit pe contul sau de Facebook un filmulet in care se afirma ca, potrivit legilor actuale, orice cetatean poate fi condamnat pe baza camerelor video pentru o crima pe care nu a comis-o daca "politia incompetenta" vrea sa gaseasca "un tap ispasitor".

Postarea Liei Olguta VasilescuFoto: Captura Facebook

UPDATE 1 Dupa ce filmuletul a fost sters de Lia Olguta Vasilescu, acesta a fost scos de pe pagina sa de Facebook si de viceprimarul din Craiova Adi Cosman

UPDATE In cursul serii, Lia Olguta Vasilescu a sters postarea de pe pagina sa.

"La metrou are loc o crima. Se poate intampla sa fii si tu in preajma. Si se poate intampla ca politia incompetenta sa nu-l identifice pe ucigas si sa caute un tap ispasitor. Iar tu ai putea fi acel tap ispasitor. Politia ar spune ca tu esti inregistrat pe camerele de luat vederi desi nu se vede foarte clar. Asta ti se poate intampla acum, chiar tie!", se arata in afirmatiile postate in acest videoclip.

Autorul videoclipului, distribuit initial pe Facebook de Adi Cosman, care este viceprimar in Craiova, afirma ca "daca se modifica legea, iar Directiva Europeana intra in vigoare, atunci tu vei avea dreptul sa ceri expertizarea probei video".

"Justitia poate fi de partea ta! Nu de partea politiei sau a procurorilor incompetenti", se mai arata in aceste imagini.

Judecatorul Cristi Danilet a contrazis insa afirmatia, pe contul sau de Facebook, afirmand ca "expertiza audio-video exista de peste 15 ani in legislatia noastra".

"Pe cuvantul meu de profesionist ca este o minciuna ceea ce vi se spune aici. Expertiza audio-video exista de peste 15 ani in legislatia noastra. Pe baza actualului cod de procedura penala orice imagine sau inregistrare poate fi contestata inca din faza de urmarire penala", a scris Cristi Danilet, care a postat si extrase din codul de procedura penala in acest sens. Drept comentariu la postare voi da extrase din actualul Cpp in vigoare din 2014 care permite asemenea expertize si HG 368/1998 privind INEC unde se gasesc experti pe acest domeniu.