"Din cele 45 de elicoptere de atac pe care Romania intentioneaza sa le achizitioneze primele vor fi realizate pe linia din Texas, insa marea majoritate vor fi realizate pe linia pe care Bell Helicopters o va avea la Ghimbav, la Brasov", a declarat ministrul Apararii, Mihai Fifor. E prima data cand in spatiul public un oficial anunta numarul exact de elicoptere de atac pe care tara noastra isi propune sa le achizitioneze de la Bell Helicopters, dupa ce in august a fost semnata o scrisoare de intentie de pret si disponibilitate intre Guvernul romaniei si firma americana. Desi nu a fost confirmat pana acum oficial, modelul vizat ar fi elicopterul de atac AH-1Z Viper.

Elicopterul de atac Bell AH 1Z ViperFoto: Bell Helicopter

"Dorim sa facem transfer de tehnologie, de know-how in Romania, sa avem cooperare industriala in domeniul apararii si, in principiu, dorim sa repornim industria de aparare romaneasca, care a fost foarte bine pozitionata si recunoscuta la nivel mondial pana la un anumit moment dat", a afirmat Fifor, la Antena 3.

Fifor a spus ca Romania negociaza si cu Bell Helicopters pentru producerea elicopterelor de atac la Ghimbav.

"[... ] se discuta cu Bell Helicopters in aceeasi termeni, din cele 45 de elicoptere de atac pe care Romania intentioneaza sa le achizitioneze primele vor fi realizate pe linia din Texas, insa marea majoritate vor fi realizate pe linia pe care Bell Helicopters o va avea la Ghimbav, la Brasov. Adica in termenii acestia se discuta cu marii parteneri pe care ii avem", a evidentiat Mihai Fifor.

In august 2017 Ministrul Apararii, Premierul si alti oficiali Romani - printre care si Mihai Fifor la acel moment ministru al Economiei - au semnat o scrisoare de intentie de pret si disponibilitate privind achizitionarea de elicoptere de atac de la Bell Helicopters care urma sa fie adresata guvernului SUA.

La acel moment oficialii anuntau ca vor urma discutii aprofundate intre reprezentantii Ministerului Economiei si cei ai Bell Helicopter privind infiintarea unei societati mixte, dar si a transferului tehnologic si de know-how care sa permita productia elicopterelor pe teritoriul Romaniei.

Compania americana si IAR SA (detinuta majoritar de Ministerul Economiei) au in derulare un Memorandum de intelegere semnat in noiembrie 2016 prin care cele doua parti se angajeaza la o potentiala colaborare ce ar consta in sprijin tehnic, in caz ca Romania cumpara elicopterul de atac AH-1Z Viper.

AH-1Z Viper este unul dintre cele mai performante elicoptere de atac, aflat doar in dotarea infanteriei marine a Statelor Unite ale Americii.

Elicopterul este unul bimotor si este o variantă modernizată a elicopterului Bell AH-1 SuperCobra dezvoltat in colaborare cu United States Marine Corps. I se mai spune si Zulu Cobra si este privit drept unul dintre cele mai performante elicoptere de atac alaturi de Boeing AH-64 Apache.

Pe de alta parte, in septembrie 2016 aparea informatia intr-o publicatie americana ca Fortele Terestre Romane se intereseaza sa achizitioneze elicoptere de atac.

Jane's Defense cita o cere de informatii emisa de catre US Army in numele Fortelor Terestre Romane pentru achizitia de elicoptere destinate in principal misiunilor de sprijin aerian apropiat-CAS (Close Air Support), dar care sa poate fi folosit si pentru transport de trupe si cargo sau misiuni de evacuare medicala (Medevac).

Jane's Defence scria ca in specificatiile indicate de Fortele Romane s-ar putea incadra mai multe modele de elicoptere precum Airbus H145M, Airbus H215M, Airbus H225M, Bell OH-58D Kiowa Warrior, Bell 407 GT, Bell UH-1Y Venom, Boeing AH-6i sau MD 530F.