​Romania cauta sa achizitioneze un elicopter destinat in principal misiunilor de sprijin aerian apropiat-CAS(Close Air Support), dar care sa poate fi folosit si pentru transport de trupe si cargo sau misiuni de evacuare medicala (Medevac). Informatia apare in publicatia Jane’s Defence ca urmare a unei cereri de informatii catre armata americana, iar varianta cea mai probabila ar putea fi un elicopter Bell OH-58 Kiowa Warrior, insa ar putea fi si alte modele care s-ar incadra in cerinte.

Elicopter OH-58D Kiowa WarriorFoto: US Army

Potrivit publicatiei internationale Jane's Defence, citata de catre portalul resboiu.ro, o cerere de informatii emisa de catre US Army in numele Fortelor Terestre Romane, in data de 7 septembrie 2016, vizeaza achitionionarea unui elicopter destinat in principal misiunilor de sprijin aerian apropiat-CAS(Close Air Support), dar care sa poata fi utilizat si pentru transport de trupe, transport cargo, misiuni MEDEVAC.

Conform cerintelor, elicopterul trebuia sa poata oferi trupelor de la sol sprijin aerian apropiat de la o altitudine de 300 picioare (aproximativ 90 de metri), sa poata lupta impotriva blindatelor, sa utilizeze sisteme de achizitie a tintelor in infrarosu, sa poata desfasura operatiuni in orice conditii meteo, sa transporte trupe si cargo, sa fie pretabil pentru misiuni MEDEVAC, sa poata fi utlizat ca punct de comanda-control si sa aiba certificari conforme cu standardele US Army si US Federal Aviation Administration.

Companiile interesate vor comunica US Army, tipul elicopterului propus, performantele si costurile acestuia, costurile de operare, durata de productie si pachetele disponibile pentru pregatirea echipajelor. Un raspuns din partea posibililor candidati este asteptat pana in data de 14 septembrie 2016.

Jane's Defence scrie ca in aceste cerinte s-ar putea incadra mai multe modele de elicoptere precum Airbus H145M, Airbus H215M, Airbus H225M, Bell OH-58D Kiowa Warrior, Bell 407 GT, Bell UH-1Y Venom, Boeing AH-6i sau MD 530F.

Totusi, publicatia amintita precizeaza ca, avand in vedere posibilitatile financiale limitate ale Romania, cel mai probabil castigator ar fi Bell OH-58D Kiowa Warrior, armata americana dispunand de un surplus de astfel de elicoptere pe care le vinde celor interesati.