Unele prevederi din ordonanta de urgenta adoptata miercuri, prin care Guvernul a reorganizat Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism, au fost contestate de Parchetul General, condus de Augustin Lazar. Intr-o adresa trimisa in urma cu doua saptamani de la CSM, unde s-a dezbatut proiectul de ordonanta, se arata ca "Ministerul Public nu este de acord cu avizarea acestui proiect in forma prezentata de Ministerul Justitiei". Parchetul General a cerut sa-si pastreze dreptul de a numi sau revoca procurorii DIICOT. In forma propusa de Ministerul Justitiei se prevede ca numirea si revocarea procurorilor DIICOT sa se realizeze de procurorul sef al acestei directii.

  • O alta prevedere extrem de controversata ii da ministrului Justitiei parghii de control direct asupra procurorilor. Au mai existat astfel de initiative in trecut, dar au fost respinse de corpul magistratilor
  • Ministrul Justitiei a transmis HotNews.ro ca articolul este in vigoare de zece ani si ca a fost modificat doar in sensul introducerii procurorului sef DIICOT in articol. Aceste prerogative interpretabile, in vigoare ce-i drept, nu au fost insa utilizate niciodata pana acum de ministerul justitiei.

Dintre membri CSM, sase s-au pronuntat pentru aviz negativ si zece pentru aviz pozitiv. Cei care au votat impotriva sustin ca DIICOT a copiat modelul DNA de organizare, capatand mai multa autonomie, dar nu a obtinut si instrumentele necesare. Mai concret, DIICOT in forma reorganizare nu dispune de propria politie judiciara, ci lucreaza mai departe cu politisti de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate din Ministerul de Interne.

O alta noutate criticata a fost dreptul acordat DIICOT de a-si infiinta sectii, pana acum Directia avea doar servicii si birouri. "Posturile de sefi de sectie vor putea fi negociate politic", au declarat pentru HotNews.ro surse din magistratura. O alta noutate este infiintarea unui nou post de adjunct. "Acestea nu sunt masuri de eficientizare, creste doar eficienta celui care conduce structura", au mai precizat sursele citate.

O alta masura criticata de oponentii proiectului este faptul ca ministrul justitiei si-a creat prin in premiera dupa 2004 parghii de control direct asupra procurorilor. Astfel, ordonanta de urgenta modifica si legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara.

Astfel, alineatul (3) al articolului 65 se modifica si va avea urmatorul cuprins.

"(1) Ministrul justitiei, cand considera necesar, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercita controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnati de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, dupa caz, de procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, de procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism ori de ministrul justitiei."

Ministrul Justitiei a transmis HotNews.ro ca articolul este in vigoare de zece ani si ca a fost modificat doar in sensul introducerii procurorului sef DIICOT in articol.