Tiberiu Nitu, in centrul unui scandal dupa ce DNA l-a acuzat ca a beneficiat ilegal de coloana oficiala, si-a anuntat demisia din functia de procuror general, invocand faptul ca numele sau si functia pe care o reprezinta sunt asociate "in mod artificial" cu o situatie de natura sa aiba consecinte asupra imaginii institutiei pe care o conduce. Nitu se apara afirmand ca nu a solicitat si nu a beneficiat de coloana oficiala in sensul in care aceasta notiune este definita prin lege si ca i s-a asigurat un dispozitiv de insotire si protectie, si isi descrie decizia de a demisiona drept "un gest de responsabilitate si onoare".

Tiberiu NituFoto: Agerpres

UPDATE "Presedintele Romaniei a primit demisia procurorului general si o accepta", anunta Administratia Prezidentiala.

"Saptamana trecuta a fost marcata de doua evenimente importante din punct de vedere al activitatii Ministerului Public: publicarea Raportului MCV si lansarea in spatiul public de catre unele institutii media a unor afirmatii referitoare la o presupusa incalcare a legii de catre mine, in calitate de procuror general.

Doresc sa ma refer, pe scurt, la ambele evenimente.

Dupa cum unii dintre dumneavoastra deja au observat, activitatea Ministerului Public si a Procurorului General a fost consemnata intr-o maniera mai mult decat apreciativa in Raportul de tara, care a subliniat eforturile depuse de procurori pentru indeplinirea obligatiilor asumate. Nu voi insista asupra referirilor din Raportul politic, care a fost deja mediatizat si nici asupra cifrelor si indicatorilor de performanta - pe care ii veti regasi si in Raportul de bilant pentru anul 2015, ci voi mentiona doar cateva dintre aprecierile din Raportul tehnic, mai putin cunoscut pentru opinia publica, dar care este un instrument de lucru pentru practicieni.

Astfel, Raportul tehnic arata ca Procurorul general a facut din combaterea coruptiei o prioritate a activitatii sale. In 2015, Ministerul Public a instrumentat un numar mare de cazuri de mica coruptie, fiind trimisi in instanta 903 inculpati, care acopera un spectru larg de domenii, inclusiv educatie, sanatate, politie, administratia publica locala si centrala.

Am fost bucurosi sa constatam ca Raportul a apreciat faptul ca Serviciul de indrumare si control din subordinea procurorului general face o analiza a tipologiei acestor cazuri de coruptie, pentru a stabili prioritatile in cadrul activitatilor de urmarire penala si a oferi indrumari in materie de evaluare a riscurilor.

Totodata, referindu-se la problema reorganizarii parchetelor - tema legata indisolubil de situatia resurselor umane si a volumului de munca - problema prezenta in toate documentele MCV, Raportul din acest an mentioneaza propunerea pe care am facut-o in acest sens - respectiv regruparea procurorilor la nivelul tribunalului si inchiderea parchetelor la nivelul instantei de prim grad de jurisdictie - invocand si finalizarea studiului de impact care a facut obiectul unor consultari cu sistemul. Aceasta masura precum si propria politie judiciara, in subordinea procurorului, sunt solutiile pe care le consideram necesare si de natura sa rezolve principalele probleme ale Ministerului Public.

Cu referire la cel de al doilea eveniment, constand in lansarea in spatiul public de catre unele institutii media a unor afirmatii referitoare la o presupusa incalcare a legii de catre mine, respectiv "folosirea coloanei oficiale fara drept", doresc sa precizez cateva lucruri si sa le reiterez pe cele deja exprimate in cursul lunilor octombrie - decembrie 2015:

  • Nu am solicitat si nu am beneficiat de coloana oficiala in sensul in care aceasta notiune este definita prin lege.
  • Mi s-a asigurat un dispozitiv de insotire si protectie.
  • Stabilirea unui anumit nivel de protectie pentru diverse categorii de demnitari si punerea in practica a masurilor de protectie sunt atributul institutiilor specializate ale statului si nu al beneficiarului protectiei.
  • Masurile de protectie asigurate procurorului general al Romaniei de catre institutiile specializate ale statului sunt proportionale cu riscurile potentiale la care acesta este expus in exercitarea anumitor atributii de serviciu, astfel cum acestea sunt prevazute de legislatia in vigoare.
  • In intreaga mea cariera de magistrat, precum si in functia de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii si a normelor deontologice.

Cu toate ca Raportul MCV valideaza rezultatele activitatii mele in fruntea Ministerului Public, la fel si datele din bilant care vor fi facute publice in cursul lunii martie, in conditiile in care numele meu si functia pe care o reprezint sunt asociate in mod artificial cu o situatie de natura sa aiba consecinte asupra imaginii institutiei pe care o conduc, am decis - ca un gest de responsabilitate si onoare - sa imi depun demisia din functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Procuror general

Tiberiu-Mihail Nitu"

Directia Nationala Anticoruptie a cerut in 25 ianuarie incuviintarea urmaririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, sub acuzatia de abuz in serviciu. Oprea este acuzat ca ar fi folosit resursele umane si materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, in mod nelegal, insotirea deplasarilor efectuate de ministru cu echipaje ale politiei rutiere.

Totodata, fostul ministru este acuzat ca ar fi incheiat un protocol in baza caruia procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Tiberiu Nitu a beneficiat de insotirea deplasarilor efectuate cu echipaje ale politiei rutiere, primind astfel "un folos necuvenit".

Procurorul general Tiberiu Nitu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasari insotit de coloana oficiala, din aprilie 2014 pana in octombrie-noiembrie 2015.

Intr-o prima reactie data publicitatii saptamana trecuta intr-un comunicat al Parchetului General, Tiberiu Nitu a sustinut ca a beneficiat doar de masurile de protectie prevazute de lege: "Avand in vedere comentariile purtate in spatiul public referitoare la persoana mea, doresc sa precizez ca in intreaga mea cariera de magistrat, precum si in functia de procuror general am fost permanent preocupat de respectarea legii si a normelor deontologice. Din acest punct de vedere, vreau sa precizez ca in cadrul activitatii desfasurate in calitate de procuror general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie am beneficiat doar de masurile de protectie prevazute de lege, proportional cu riscurile si responsabilitatile acestei functii.

Citeste si: