Tiberiu Nitu n-a demisionat din functia de procuror si, din cate aud, nici n-ar prea vrea sa plece. DNA l-a acuzat luni ca a beneficiat in mod ilegal de coloana oficiala in urma unui protocol incheiat cu ministerul de interne, pe cand era condus de Gabriel Oprea. In mod normal, Nitu trebuia sa fie astazi plecat din functie prin demisie. Procurorii par sa-i fi lasat sefului lor deschisa o portita de a iesi din functie inainte de punerea oficiala sub acuzare. Nitu n-a plecat, iar daca nu o va face in urmatoarele ore ministrul justitiei, Raluca Pruna, trebuie sa-l revoce. Este inadmisibil sa ramana in functie cat timp sublaternii sai deruleaza o ancheta care il vizeaza.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Intre timp, pe surse a aparut informatia ca procurorul general a beneficiat de coloana oficiala, intre aprilie 2014 - octombrie 2015, cam de 700 de ori, adica in medie de doua ori pe zi. A devenit deja stanjenitor pentru tot sistemul. Intr-un raspuns transmis site-ului stiripesurse.ro, Consiliul Superior al Magistraturii i-a trimis azi un mesaj destul de clar procurorului general, explicand public in ce mod poate fi revocat procurorul general, in ce conditii si precizeaza din proprie initiativa ca demisia este un act unilateral.

Fragment din raspunsul CSM

"Potrivit dispzitiile art. 54 alin (4) din Legea nr. 303/2004 privind statulul judecatorilor si procurorilor, revocarea din functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei care se poate sesiza din oficiu ori la cererea adunarii generale, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru urmatoarele motive prevazute la art. 51 alin. (2) din acelasi act normativ:

- in cazul in care nu mai indeplineste una dintre conditiile necesare pentru numire in functia de conducere;

- in cazul exercitarii necorespunzatoare a atributiilor manageriale privind organizarea eficienta, comportamentul si comunicarea, asumarea responsabilitatilor si aptitudinile manageriale;

- in cazul aplicarii unei dintre sanctiunile disciplinare".

In cazul procurorului Tiberiu Nitu, in mod evident nu mai indeplineste una din conditiile necesare pentru numirea in functia de conducere: buna reputatie. Nitu n-a fost inca pus sub acuzare, n-a fost condamnat, dar cand o institutie din subordinea lui scrie negru pe alb in comunicat ca "a beneficiat, in mod nelegal, de insotirea deplasarilor efectuate cu echipaje ale politiei rutiere" , ministrul justitiei nu mai poate intarzia prea mult in luarea unei decizii. Daca ramane in functie, Tiberiu Nitu nu poate garanta independenta si impartialitatea anchtetei realizate de procurori din subordinea sa, fiind acuzat deja ca a beneficial ilegal de coloana. Apoi, ce buna reputatie mai poate avea un procuror general prins ca a incalcat legea, care avea deja oricum o proasta reputatie?

M-am mirat sincer sa constat ca Nitu se agita asa de tare prin oras cu girofar.Aveam convingerea ca doarme profund la Parchetul General. Cred ca se lua la intrecere cu Oprea, care ajunge primul la carciuma sau acasa, altfel nu se explica la ce-i trebuia escorta.

In treacat fie spus, este fascinant cum acest mare impostor si-a extins sistemul de relatii si influenta impartind grade in armata, doctorate plagiate si coloane oficiale. Oprea a exploatat fara jena complexele de inferioritate din sanul puterii, dorinta de parvenire, betia puterii si boala fuduliei manifestata prin trese, titluri false si girofare.

In acest moment, nimic nu-l mai poate salva pe Tiberiu Nitu. Este o chestiune de zile pana cand va pleca. Ce nu stim in acest moment este cum se va intampla: prin demisie sau revocat?

PS: Maine apare raportul MCV referitor la progresele din justitie. Ar fi util sa nu ne prinda cu rusinea asta de procuror general.