Fostul Principe Nicolae scrie, intr-o postare pe Facebook, ca anul care a trecut a fost unul greu si profund nedrept, care i-a rapit tara trimitandu-l in exil, in contextul in care acesta a fost exclus la inceputul lunii august din linia de succesiune. Fostul Principe de Romania precizeaza insa ca respectul sau fata de Regele Mihai "ramane neclintit".

Regele Mihai si principele NicolaeFoto: Facebook - Principele Nicolae al Romaniei

"A trecut un an greu si profund nedrept, care mi-a rapit tara si m-a dus departe de voi, intr-un exil pe care insa l-am acceptat.

Respectul fata de Majestatea Sa ramane neclintit.

Un An Nou plin de bucurii, sanatate si impliniri!", scrie fostul Principe pe Facebook.

Casa Regala a fost afectata anul acesta de doua mari scandaluri: excluderea din familie a Printului Nicolae din motive inca ascunse, si retragerea unor figuri marcante din Alianta pentru Restaurarea Monarhiei pe motive de infiltrare cu "securisti".

Excluderea Principelui Nicolae din linia de succesiune

Regele Mihai a semnat la 1 august un document prin care i-a retras nepotului sau Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al Romaniei" si calificativul de "Alteta Regala". Mai mult, Regele l-a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana Romaniei, in conditiile in care Printul Nicolae era al treilea mostenitor al tronului, dupa Principesa Margareta si Principesa Elena (mama sa).

Decizia stranie nu a fost nici pana acum motivata oficial, dar Regele Mihai spune in comunicatul citat ca "Familia Regala si societatea romaneasca vor avea nevoie de o carmuire sub semnul modestiei, bine cumpanita, cu principii morale, respect si mereu cu gandul la ceilalti".

Mai mult, in comunicat se arata ca Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gandul la Romania timpurilor care vor veni dupa incheierea domniei si vietii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei.

De notat ca in interiorul Casei Regale era de notoritate relatia rece dintre Principele Nicolae si Printul Radu Duda, sotul Principesei Margareta (matusa lui Nicolae).

Scandalul de la Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhiei

La 19 decembrie, Marilena Rotaru, fosta realizatoare tv si o figura proeminenta printre sustinatorii Casei Regale a Romaniei, a anuntat intr-o postare pe Facebook ca se retrage din Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhiei, al carei co-presedinte era la acel moment. Marilena Rotaru l-a acuzat pe celalalt co-presedinte al asociatiei, Catalin Serban, de faptul ca sustine o "anexare politica". De asemenea, Marilena Rotaru vorbea in epistola sa de "mizeriile aruncate din nou asupra mea, in stil pur securistic, de oameni ai serviciilor vopsiti in monarhisti".

Tot pe contul sau de Facebook, Marilena Rotaru a anuntat si retragerea din Alianta Nationala pentru Restaurarea Monarhiei a surorilor Flavia Balescu-Coposu si Rodica Coposu, care erau membre de onoare ale asociatiei.