​Elevul de 15 ani din Târgu Mureș, care și-a lovit diriginta chiar în prezența mamei sale, după ce fusese deja dus la secția de poliție din cauza comportamentului său, a fost suspendat pentru o perioadă de cinci zile. Concret, elevul nu are voie să meargă la școală începând de miercuri, 13 martie, până marți, 19 martie, inclusiv. Aceasta este una dintre cele mai drastice sancțiuni care i se putea aplica, conform legii.

elevi-în-sală-de-clasăFoto: Inquam Photos / George Călin

Propunerea de suspendare a elevului pentru o perioadă de cinci zile a venit din partea Consiliului Profesoral, care a fost, ulterior, validată de Consiliul de Administrație al Colegiului „Alexandru Papiu Ilarian”, a declarat, pentru HotNews.ro, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Mureș, Camelia Irimie - Matei.

„În cursul zilei de ieri ne-au trimis de la Colegiu National „Alexandru Papiu Ilarian” o adresă prin care ne informează că, începând cu data de 13 martie, Consiliul Profesoral al Colegiului Național a propus sancționarea acestui elev cu suspendarea pe o durată de 5 zile lucrătoare”, a spus purtătoarea de cuvânt.

În același timp, cercetările cu privire la comportamentul elevului de 15 ani continuă atât la nivelul școlii, cât și la nivelul inspectoratului județean.

„Totodată, s-a demarat procedura de cercetare disciplinară a elevului în cauză prin activarea comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității alături de cei care vor conlucra membrii în comisia de disciplină pentru elevi. Totodată, IȘJ Mureș are a demarat o anchetă prin conducerea inspectorului școlar general adjunct și, la finalul acestei anchete, vom reveni cu amănunte”, a explicat pentru HotNews.ro Camelia Irimie - Matei.

Întrebată dacă după expirarea suspendării elevul se va întoarce la școală, reprezentanta IȘJ Mureș ne-a spus că momentan trebuie văzut ce măsuri mai ia în acest caz colegiul, dar „și cum se desfășoară ancheta de la Inspectoratul Școlar”.

Suspendarea, una dintre cele mai dure sancțiuni care putea fi aplicată, conform Legii Educației

Conform Legii Educației din învățământul preuniversitar, 198/2023, care a intrat în vigoare în luna septembrie a anului trecut, elevii pot fi sancționați în următoarele moduri:

  • observație individuală;
  • mustrare scrisă retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
  • mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ (nu se pot aplica în învățământul primar);
  • suspendarea elevului pe o durată limitată de timp (nu se pot aplica în învățământul primar);
  • preavizul de exmatriculare (nu se pot aplica în învățământul primar);
  • exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ (nu se pot aplica în învățământul primar);
  • exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ (nu se pot aplica în învățământul primar);
  • exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.

Preavizul de exmatriculare sau exmatricularea cu drept de înscriere „se pot aplica în învățământul obligatoriu numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă”, se precizează în lege.

Filmul evenimentelor de la un liceu din Târgu Mureș, unde un elev de 15 ani a făcut scandal, a fost dus la poliție, apoi s-a întors și și-a bătut diriginta

Elevul de clasa a VIII-a de la un liceu din Târgu Mureș care a fost încătușat și dus la Poliție după ce a făcut scandal la școală s-a întors împreună cu mama lui în unitatea de învățământ, unde au amenințat-o cu moartea pe diriginta băiatului.

Adolescentul de 15 ani a lovit-o pe profesoară, care a fost ulterior preluată de un echipaj SMURD, spune Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș. Incidentul a avut loc luni la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, unde, conform Poliției Județene Mureș, în jurul orei 10.00, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții școlii despre un posibil conflict provocat în timpul unei ore de curs de către un elev de clasa a VIII-a.

Polițiștii au intervenit și l-au încătușat pe tânăr, apoi l-au dus la secție și l-au amendat cu 500 de lei. De la secție, elevul s-a întors la școală.

Inspectoratul Județean Școlar a precizat, conform Agerpres, că în urma loviturilor primite de la băiat diriginta acestuia a fost preluată de SMURD.

  • „Astăzi, 11 martie 2024, în jurul orei 10.00, diriginta clasei a VIII-a A a solicitat intervenţia doamnei director la această clasă. Un elev era urcat pe dulap şi protesta la invitaţia de a se da jos şi a participa la ore, pe motiv că a fost sancţionat de nenumărate ori din cauza comportamentului.
  • La refuzul şi limbajul injurios, doamna director a rugat elevii să iasă din clasă împreună cu doamna profesor şi să meargă în laboratorul de specialitate.
  • În acest timp, elevul în cauză şi-a aprins o ţigară, aşezându-se pe pervazul geamului, laboratorul fiind situat la etajul II. A fost apelată atât Poliţia de proximitate, cât şi Serviciul de urgenţă 112.
  • La sosirea echipajului de poliţie, elevul din clasa a VIII-a se afla la nivelul parterului, iar după o răbufnire violentă, a fost încătuşat şi dus la maşina de poliţie. La colegiu s-au prezentat angajaţii de la Poliţia de proximitate şi siguranţă şcolară, pentru a lua declaraţii.
  • După plecarea acestora, elevul s-a întors împreună cu mama lui, au aşteptat-o pe doamna dirigintă pe hol, au ameninţat-o cu moartea şi, într-o răbufnire violentă, elevul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri.
  • A fost apelat din nou echipajul de poliţie prin dispeceratul 112 şi l-au ridicat pe elev împreună cu mama lui. Doamna dirigintă a fost transportată la IML şi SMURD”.

Imaginile cu momentul în care elevul de 15 ani este încătușat de polițiști

Publicația locală punctul.ro a publicat imagini în care se poate vedea cum tânărul fumează în clasă și îi ignoră pe profesorii care îi cereau să se așeze. De asemenea, în imagini se poate vedea cum băiatul este încătușat de polițiști pe holurile liceului.

„Tânărul a manifestat un comportament necooperant față de polițiști, fiind imobilizat și condus la sediul Poliției Târgu Mureș, unde a fost invitată și mama acestuia, pentru clarificarea stării de fapt și lămurirea situației. (...) În jurul orei 12.35, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții aceleiași unități de învățământ cu privire la o faptă de agresiune. La fața locului, polițiștii au stabilit că același tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii și picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare”, a transmis Poliția Mureș.