​Reprezentanții Universității din București (UB) admit, într-un răspuns transmis către HotNews.ro, că încă de anul trecut au fost „situații izolate” în care a fost semnalată prezența ploșnițelor în căminele studențești. Cei responsabili susțin că în aceste cazuri au fost luate toate măsurile necesare, de deratizare și igienizare. Răspunsul, în care UB explică și de ce nu a avut contract de deratizare cu nicio firmă, vine după ce HotNews.ro a publicat mărturii ale studenților privind o posibilă invazie de ploșnițe în Căminul B din Grozăvești.

Mușcături de ploșniteFoto: HotNews.ro

După publicarea articolului, reprezentanți ai Universității București au mers la Căminul B din Grozăvești pentru a verifica situația semnalată de studenți. La fața locului au făcut verificări și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică București (DSPMB), care au amendat UB cu 8.000 de lei și au impus mai multe măsuri.

Încă din anul 2023 au existat „situații izolate” în care a fost semnalată prezența ploșnițelor

Universitatea București admite că au fost semnalate probleme cu ploșnițele, dar spune că inspectorii DSPMB nu au „constatat existența ploșnițelor”.

  • „Luni, 29 ianuarie 2024, ca urmare a unui articol apărut în presă, reprezentanții Universității din București s-au deplasat în Complexul Grozăvești pentru a verifica cele semnalate. La scurt timp, la fața locului s-au deplasat și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică București - DSPMB care au verificat, prin sondaj, mai multe camere și au discutat cu studenții cazați în Complexul Grozăvești.
  • În urma acestei verificări, care a vizat inclusiv camerele indicate în articolul de presă, nu s-a constatat existența ploșnițelor. Anterior acestui control, în Căminul B din Complexul Grozăvești ne-au fost semnalate probleme cu ploșnițe la o singură cameră de cazare. Cele două studente cazate în această cameră au fost mutate în altă cameră de cămin, în vederea efectuării dezinsecției corespunzătoare”, se arată în răspunsul primit din partea UB, în care se mai precizează că în Căminul A din Grozăvești nu au fost semnalate probleme legate de apariția ploșnițelor.

În același răspuns, reprezentanții UB admit că primele situații privind ploșnițele au fost semnalate în anul 2023.

  • „În decursul anului 2023 au mai existat situații izolate, pentru care au fost luate măsurile necesare. Acestea au inclus igienizarea, dezinsecția și deratizarea camerelor”, explică Universitatea.

Aceștia susțin că în urma articolului apărut pe HotNews.ro reprezentanții DSPMB au verificat, prin sondaj, cinci camere și au discutat cu studenții cazați în Complexul «Grozăvești»” și că „în urma acestei verificări, care a vizat inclusiv camerele indicate în articolul de presă, nu s-a constatat existența ploșnițelor”.

Ultima dezinsecție a Căminului B din Grozăvești - în luna iulie a anului 2023

Reprezentanții UB susțin faptul că ultima dezinsecție a fost realizată în luna iulie a anului 2023.

„Ultima dezinsecție, realizată cu o firmă autorizată, a fost efectuată în luna iulie a anului 2023. În vederea asigurării condițiilor constante de igienă și securitate în căminele din Complexul «Grozăvești», Universitatea din București monitorizează, în mod curent, toate activitățile desfășurate atât de către angajații Serviciului de Curățenie, cât și de către reprezentanții firmelor care realizează dezinsecțiile/ deratizările necesare”, conform răspunsului transmis către HotNews.ro.

În Căminul B din Grozăvești funcționează două mașini de spălat, însă urmează să fie montate încă două, conform măsurilor impuse de inspectorii DSPMB.

„La spălătoria Căminului B din Complexul „Grozăvești” există două mașini de spălat funcționale. Facem precizarea că Universitatea din București a achiziționat, în luna decembrie a anului 2023, șapte mașini de spălat care urmează să fie montate în căminele A, B și D din Complexul «Grozăvești» până cel târziu vineri, 2 februarie 2024”, susțin și reprezentanții UB, care neagă că cele două studente care au semnalat problema ploșnițelor ar fi fost mutate într-o cameră tot infestată.

„Încurajăm libertatea de exprimare”

Cu privire la acuzațiile conform cărora studenților li s-ar fi cerut să păstreze liniștea privind prezența ploșnițelor în cămin, cei de la UB neagă că acest lucru s-ar fi întâmplat.

„Facem, în acest context, precizarea că Universitatea din București încurajează libertatea de exprimare în rândul tuturor membrilor comunității universitare”, susțin reprezentații UB.

De ce Universitatea București nu a avut contract de deratizare de mai bine de șase luni

UB explică faptul că nu a mai avut contract de deratizare și igienizare cu nicio firmă de mai bine de jumătate de an pentru că au trebuit urmați mai mulți pași birocratici.

  • „Menționăm că Universitatea din București a întreprins toate demersurile în vederea încheierii unui contract de prestări servicii de deratizare, dezinsecție și dezinfecție. Astfel, în data de 17 iunie 2023, Universitatea din București a publicat în SEAP procedura de tip licitație deschisă de «Servicii de dezinsecție, deratizare și dezinfecție cu produse biocide cu remanență și rată de aplicare pentru 90 de zile». Data-limită de transmitere a ofertelor pentru această procedură a fost 24 iulie 2023, la ora 15:00. La această procedură au depus oferte în SEAP 4 ofertanți. Ulterior acestei date, Universitatea din București a primit o serie de clarificări, în următoarele etape:
  • a. în etapa de analiză a documentelor de calificare au fost primite și s-a transmis răspuns pentru două solicitări de clarificare (25 – 27 iulie 2023)
  • b. în etapa de analiză a propunerilor financiare după licitația electronică au fost primite și s-a transmis răspuns pentru două solicitări de clarificare (31 octombrie – 2 noiembrie 2023)
  • c. în etapa de analiză a documentelor suport au fost transmise clarifică unui ofertant (6 – 9 noiembrie 2023)
  • Data finalizării evaluării celor patru oferte (data de publicare a raportului de procedură în SEAP) a fost 14 noiembrie 2023.
  • Aceasta a fost data la care Universitatea din București a anunțat oferta câștigătoare pentru procedura de tip licitație deschisă de «Servicii de dezinsecție, deratizare și dezinfecție cu produse biocide cu remanență și rată de aplicare pentru 90 de zile».
  • Ulterior acestei date, mai exact pe 24 noiembrie 2023, doi dintre ofertanți au depus contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
  • Pronunțarea Deciziei CNSC privind cele două contestații a avut loc în data de 11 ianuarie 2024 și a fost adusă la cunoștință Universității din București prin poștă, în data de 17 ianuarie 2024. Acordul-Cadru a fost depus la Direcția Juridică a Universității din București în data de 18 ianuarie 2024, fiind semnat de ambele părți în data de 29 ianuarie 2024”, explică Universitatea.

Citește mai multe detalii despre subiect aici: