​„Este de neacceptat să avem astfel de cozi, mai ales pe perioada nopţii”, a declarat miercuri ministrul educației Ligia Deca, despre cozile uriașe din Sectorul 3 pentru înscrierea la „grădinița de vară”. Deca a spus că a trimis o notă în teritoriu pentru a suplimenta numărul de locuri pe perioada verii în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Cozi la grădinițele din Sectorul 3Foto: Inquam Photos / George Călin
  • ”Am văzut şi eu imaginile. Mărturisesc că aceste situaţii sunt de evitat. Facem toate eforturile în acest sens”, a spus ministrul Educaţiei, despre imaginile cu părinţii care au aşteptat o noapte întreagă să îşi înscrie copiii la grădiniţa de vară, potrivit News.ro.

Ligia Deca a precizat că programul Şcoala de vară este susţinut de primărie, în cazul Sectorului 3.

  • ”În fiecare an, în funcţie de numărul de cereri, au fost suplimentate locurile. Am trimis de la Ministerul Educaţiei reprezentanţi care să asiste în discuţia conducerii unităţii de învăţământ cu părinţii. De asemenea, am trimis azi o notă în teritoriu pentru a suplimenta numărul de locuri pe perioada verii în unităţile de învăţământ preuniversitar, pentru că există un interes crescut, mai ales în zona urbană”, a precizat Deca.

Ea a mai afirmat că pe viitor îşi doreşte ca toate aceste procese de înscriere să se poată realiza online. ”Consider că e de neacceptat să avem astfel de cozi, mai ales pe perioada nopţii şi trebui să găsim soluţiile să avem o înscriere civilizată”, a arătat ea.

Cozi uriașe în Sectorul 3 pentru înscrierea la „grădinița de vară”: Suntem în 2023 și stăm la cozi, cu dosare cu șină în mână

Cozi de sute de persoane s-au format noaptea trecută și în această dimineață la grădinițele din Sectorul 3, care desfășoară programul „Grădinița de vară”.

Părinții s-au așezat la coadă de cu seară și au făcut liste de așteptare, disperați că nu vor prinde loc și nu au ce să facă cu copiii pe timpul verii.

Primarul Robert Negoiță spune că de înscrieri nu se ocupă Primăria, ci Inspectoratul Școlar, Primăria doar finanțează programul și a asigurat locuri suficiente.

Primarul a fost la una dintre grădinițe pentru a discuta cu părinții și a dat asigurări că, dacă va fi nevoie, va suplimenta locurile.