Bugetul pentru bursele elevilor este de aproape patru ori mai mare în acest an faţă de anul 2020, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Reacția vine după ce asociații de elevi au criticat faptul că bursele de merit vor fi acordate doar celor care au medii de peste 9,50, față de 8,50, cum este acum, iar cele de studiu vor fi acordate începând cu media 7,50, față de 7.

Scoala in timpul pandemieiFoto: JENS BUTTNER / AFP / Profimedia

Astfel, susţine ministrul, în 2020, bugetul total pentru bursele elevilor a fost de 270 milioane lei, în 2021 - buget iniţial de 540 milioane lei iar la rectificare s-au mai obţinut 105 milioane lei, iar pentru acest an - 1,031 miliarde lei de la bugetul de stat prin cote defalcate de TVA.

Cîmpeanu afirmă că 347.000 elevi au avut medii mai mari de 9.50 în anul şcolar 2020-2021.

"Adică 25% din numărul elevilor eligibili, adică unul din patru. Medii mai mari de 9.50 au avut 25% dintre elevii eligibili. Bursele de merit şi de performanţă sunt pentru cei mai buni. Pentru ceilalţi există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale, bursa "Bani de liceu". În anul 2020 aveam burse de performanţă şi de merit derizorii, de câţiva lei pe lună. Am insistat să avem cuantum minim plătit de la buget pentru prima oară în istoria postdecembristă de 500 lei bursa de performanţă, 200 lei bursa de merit, 150 lei bursa de studiu, 200 lei bursa socială", a adăugat el.

Potrivit acestuia, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Totodată, elevii cu cerinţe speciale educaţionale pot obţine bursă de studiu/merit performanţă/ ajutor social, indiferent dacă beneficiază şi de o măsură de protecţie socială.

Şi bursa profesională poate fi cumulată cu bursa de performanţă sau cu bursa de merit, precizează Sorin Cîmpeanu.