​Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în prezent „se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului școlii”, pentru ca aceasta să funcționeze cu prezenta fizică începând de luni, 8 noiembrie, după vacanța forțată.

Scoala - clopotelFoto: Agerpres

„Conform discuțiilor de pana acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% in rândul personalului școlii, pentru a funcționa cu prezenta fizica. Decizia finala se va anunța mâine, la ora 10.00, la sediul ministerului educatiei”, a anunțat ministrul, într-o declarație transmisă jurnaliștilor acreditați.

Ministrul a precizat pentru HotNews.ro că 54% din scoli și grădinițe aveau vineri, 29 octombrie, peste 60% rata de vaccinare a angajaților.

Toate școlile au trebuit să afișeze, începând de luni, rata de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților.

Declarația lui Cîmpeanu vine după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că „va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare al personalului școlii”.

Anunțul lui Iohannis:

  • La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar.
  • Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare al personalului școlii.
  • Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP, vor discuta și mâine (vineri -n.r.) se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni.
  • Însă subliniez încă din această seară: vaccinarea este singura șansă pentru a depăși această pandemie. Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăși o creștere a pandemiei și concluzia este una tristă și simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluția, ea se numește vaccinare.

Toți copiii de grădiniță și elevii din învățământul de stat au intrat într-o vacanță forțată începând din 25 octombrie. Ministerul Educației va anunța vineri noile condiții în care elevii se vor întoarce la școală de luni, 8 noiembrie.

Citește și:

Câți profesori și angajați din preuniversitar sunt vaccinați anti-Covid

Ministrul Educației Sorin Câmpeanu a anunțat vineri, în cadrul interviurilor HotNews.ro LIVE, că în acest moment 70% din angajații din învățământ, atât preuniversitar cât și cel universitar, sunt vaccinați.

  • „Astăzi am solicitat tuturor inspectoratelor școlare și școlile sa afișeze pe site-urile proprii proporția angajaților vaccinați. Cu respectarea deplină a GDPR - Raportari numerice și procentuale.
  • Fiecare părinte este îndreptățit să știe care este ponderea angajaților care intră în contact cu elevii.
  • Acum la 40 de zile (de la raportarea din 9 septembrie - n.r.) am finalizat o centralizare și pot sa va spun ca daca in preuniversitar aveam putin peste 155 mii angajati vaccinati, astazi avem aproape 177.000.
  • Deci in ultimele 40 de zile, în preuniversitar 22 mii de angajați s-au vaccinat, altfel spus o medie de 500 persoane pe zi vaccinate angajați in sistemul de invățământ.
  • Raportat la învățământul preuniversitar - personal didactic, titular, inclusiv nedidactic și didactic auxiliar, este un procent de 66,5% (era 58% la ultima raportare). Coroborat cu rata de vaccinare din învățământul universitar, care oricum era mai mare, nu am reușit să centralizăm, dar daca mergem pe 76,5% universitar pot sa va spun ca astăzi rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ este de aproape 70%.
  • Cadre didactice, personal didactic si didactic auxiliar și nedidactic: 66,5%.