Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a decis reluarea activităților didactice în format fizic, față în față, pentru anul universitar 2021-2022, potrivit unui comunicat de presă.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Am decis să reluăm activitățile didactice față în față întrucât condițiile actuale o permit și pentru că suntem convinși că este spre binele studenților, în primul rând. În pandemie am învățat să ne adaptăm, procesul educațional a funcționat și în sistem online sau mixt, însă am învățat și care sunt limitele acestui sistem”, a declarat Tudorel Toader, Rectorul UAIC, citat în comunicatul de presă.

În scenariul aprobat, unele activități didactice vor putea avea loc și online.

Pentru programele de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență, activitatea de curs va putea fi desfășurată și în sistem online, în limita a cel mult 25% din cuantumul de ore semestrial pentru fiecare disciplină. Pentru programele de studii organizate la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, activitățile de tutorat se pot organiza și în sistem online, în limita a cel mult 75% din cuantumul de ore semestrial pentru fiecare disciplină.

Comunicatul de presă nu menționează dacă vor fi impuse condiții legate de vaccinare anti-COVID sau de testarea pentru COVID.

Anunțul vine la o zi după ce Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat că, din octombrie, când începe noul an universitar, doar studenții vaccinați anti-Covid, trecuți recent prin boală sau care prezintă teste negative vor putea participa fizic la cursuri. Ceilalți pot participa online.

La finalul lunii iunie, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Național al Rectorilor, majoritatea universităților din România și-au exprimat dorința de a începe cursurile în format fizic în octombrie 2021.

Și Universitatea de Vest ar urma să înceapă în octombrie tot în format fizic.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a declarat pentru HotNews.ro că la acest moment decizia este să se înceapă fizic, fără o condiționare privind vaccinarea.