​Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a votat ca senator „pentru” eliminarea educației sexuale și înlocuirea sa cu „educație sanitară”, respingând solicitarea președintelui Klaus Iohannis, la fel cu premierul Florin Cîțu și restul senatorilor liberali, cu excepția Alinei Gorghiu. El a motivat la TVR1 că votul „nu l-a interesat”, afirmând că de curriculum se ocupă ministerul Educației.

Sorin CimpeanuFoto: Agerpres

"Legea Educației Naționale spune că în România, programele școlare și planurile cadru se fac de către Ministerul Educației, prin organismele abilitate, adică de specialiști. Nu se fac de parlamentari, ca mine. Curriculum nu are ce să caute în Parlament. De aceea votul de ieri nu m-a interesat. În realitate, în Parlament nu are ce să caute un subiect legat de curriculum, pentru că nu există competențe. Nu mă interesează o lege în care se vorbește de curriculum în condițiile în care nu există competențe pentru curriculum", a declarat Cîmpeanu, citat de stiriletvr.ro.

"Avem planurile cadru pentru liceu în lucru, le-am stopat, pentru că erau necorespunzătoare. Am primit peste 10.000 de propuneri de modificare. Fiind stopat acest proces, de implementare a planurilor cadru, ele se vor rediscuta", a adăugat el.

În cadrul acestor discuții viitoare, "vom propune introducerea unei noi discipline, Educația pentru viață", care va avea următoarele module: educația sanitară, pentru primul ajutor, pentru alimentație sănătoasă, juridică, financiară, rutieră, sexuală, civică. Toate aceste discipline care, a continuat Sorin Cîmpeanu, vor fi altfel decât disciplina de matematică, de exemplu vor fi module predate de specialiști, care se vor ocupa să integreze toate aceste module.

Senatorul Cîmpeanu, la fel ca senatorul Cîțu, și-au dat votul asupra legii telefonic, și cu cartelă, fizic, în plenul Senatului. Ministrul educației a spus în mai multe rânduri că este nevoie de educație sexuală în școli.

Plenul Senatului a respins marți cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii prin care se înlocuiește sintagma „educație sexuală” cu „educație sanitară” și a votat în favoarea formei legii contestate de președinte, care prevede de asemenea necesitatea acordului scris al părinților pentru ca elevii să poată studia această disciplină.

Singurul senator PNL care a votat în favoarea solicitării lui Iohannis, deci împotriva legii în această formă, a fost Alina Gorghiu.

În 3 iunie 2020, deputații au adoptat proiectul prin care este eliminată sintagma „educație sexuală” din lege, înlocuind-o cu „educație sanitară”. Derularea acestor programe urma să se facă doar cu acordul scris al părinților, potrivit legii votate de parlamentari. Klaus Iohannis a atacat actul normativ la CCR, spunând că, prin modul în care a fost adoptat, precum și prin conținutul normativ, încalcă Constituția.

CCR a decis că legea este constituțională, însă în 4 noiembrie 2020 președintele a trimis-o în parlament pentru reexaminare.

Legea care modifică Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în forma în care a fost trimisă la promulgare, prevedea astfel:

„Art. 46, alineatul i)

  • Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.