Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că a solicitat în Comitetul interministerial şi Ministerului Sănătăţii aplicarea testării non-invazive în şcoli, menţionând că acest lucru trebuie rezolvat până la revenirea elevilor din vacanţă, transmite Agerpres.

Sorin CîmpeanuFoto: Captura video
  • Elevii care nu sunt în clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a vor reveni la școală miercuri, 5 mai. Elevii din clasele terminale se întorc la cursuri pe 10 mai.

„În Comitetul Interministerial de joi am făcut această propunere, printr-o adresă scrisă, o solicitare din partea Ministerului Educaţiei, am transpus această idee şi către Ministerul Sănătăţii, solicitare către MS şi sunt convins că se vor apleca cu maximă atenţie în condiţiile în care din ce în ce mai multe state europene apelează la soluţia aceasta a testării non-invazive în şcoli. Ultimul exemplu este cel al Italiei, care s-a adăugat exemplului Germaniei, Austriei, Franţei în care aceste teste non-invazive sunt utilizate în şcoli. Ele sunt validate ulterior prin teste PCR, dar sunt un instrument foarte important pentru a asigura protecţia sanitară în şcoli. Este vorba de testarea elevilor care prezintă simptome specifice în timpul procesului de învăţământ, precum şi a elevilor care au luat la cunoştinţă că sunt contacţi ai unor cazuri confirmate", a afirmat Cîmpeanu, la Palatul Parlamentului.

  • „În condițiile în care testele „non-invazive” sunt utilizate în școlile dintr-un număr din ce în ce mai mare de state europene, vă rugăm să analizați oportunitatea utilizării lor în unitățile și instituțiile de învățământ din România, în mod deosebit pentru testarea elevilor sau angajaților care prezintă simptome specifice pe durata programului de învățământ, precum și a celor care au luat la cunoștință că sunt contacți ai unor cazuri confirmate”, scrie ministrul în scrisoarea transmisă la finalul săptămânii trecute noului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, obținută de HotNews.ro.

Cîmpeanu a precizat că Guvernul "va analiza şi va decide" cine va cumpăra testele.

Ministrul Educaţiei a amintit că aceste teste nu au fost validate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), dar şi-a exprimat convingerea că instituţia va analiza această posibilitate.

"INSP nu le-a avut validate în metodologie, însă sunt convins că va analiza această posibilitate", a adăugat Cîmpeanu.

Întrebat când s-ar putea introduce astfel de teste în şcoli, Sorin Cîmpeanu a spus: "Elevii vor reveni la şcoală în data de 5 mai, este vorba de toţi elevii, cu excepţia celor din clasele terminale care vor reveni în data de 10 mai. Ideal ar fi ca această problemă să fie rezolvată până la revenirea la şcoală, după vacanţa de după Sărbătorile pascale".

Amintim că testele non-invazive cu salivă pentru școli au reprezentat subiect de contre în trecut. Surse guvernamentale declarau la începutul lunii aprilie pentru HotNews.ro că testele cu salivă nu vor mai ajunge în școli în luna mai, după vacanța prelungită de primăvară, întrucât nu mai este timp pentru a fi introduse în protocoalele INSP și apoi pentru a derula procedura de achiziție, au explicat surse guvernamentale.

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, a declarat pe 6 aprilie că testele care utilizează ca probă exudatul nazo-faringian şi saliva mai au nevoie de studii pentru a vedea dacă îndeplinesc criteriile de introducere în lista testelor acceptate.

"Practic, tipul de teste şi tipul de probă care este utilizată în confirmarea unui diagnostic de infecţie cu virusul SARS-COV-2 este o componentă esenţială din definiţia de caz, nu din metodologia de supraveghere în integralitatea sa. Definiţia de caz utilizată în România ţine cont de definiţia de caz existentă la nivelul tuturor statelor membre ale UE. Toate datele care sunt colectate la nivel naţional sunt colectate şi la nivelul Uniunii Europene.

Dat fiind că cel puţin deocamdată la nivelul Uniunii Europene nu s-a produs o modificare a definiţiei de caz care să ia în calcul tipul de probă saliva, noi analizăm în acest moment, astăzi chiar am avut o şedinţă a Comisiei de management şi îngrijiri a Ministerului Sănătăţii în care dezbatem acest lucru, încercăm să colectăm informaţii de la alte state membre. Aceste teste care utilizează ca probă exudatul nazo-faringian şi saliva sunt utilizate în câteva state, însă deocamdată, pentru ca să îndeplinească criteriile de introducere în lista testelor acceptate, criterii care sunt definite în documentele UE, mai au nevoie de studii", a explicat Pistol, într-o conferinţă de presă.